Increderea!

Un bătrânel trecând prin parc a observat un copil în vârstă de 8 ani stând pe o bancă. S-a apropiat de el şi l-a întrebat: – Ce faci acolo, micuţule? Aştepţi pe cineva? Zise bărbatul.

- Da, domnule, îl aştept pe Dumnezeu să mă ia la El.
- Ce vrei să spui că nu înţeleg. Eşti bolnav cumva? Crezi că vei muri?
- Nu, dar anul trecut, Dumnezeu i-a luat pe tatăl meu şi pe fratele meu cel mai mic, ca să-i ducă în casa Lui, în cer. Iar ieri la spital, mama mi-a spus că şi ea pleacă tot acolo şi că Dumnezeu nu mă va părăsi în nici un chip. Acum, spuse băieţelul, nu am pe nimeni care să mă îmbrăţişeze şi să îmi dea să mânânc. Şi iată stau de atâta vreme şi mă uit în sus, să văd dacă vine Dumnezeu, dar nu văd nimic. Dar cred că Dumnezeu va veni dacă îl mai aştept puţin. Nu-i aşa domnule?
- Da copile dragă, zise bătrânul în timp ce îl năpădeau lacrimile. Nimeni nu îl aşteaptă în zadar pe Dumnezeu. El m-a trimis să îţi port de grijă. Vino cu mine! Nu te voi lăsa să duci lipsă de nimic. Ochii băieţelului au început să strălucească de bucurie. Ştiam eu bine că Dumnezeu va veni sau va trimite pe cineva, căci mama niciodată nu mi-a spus minciuni. Dumnezeu rămâne credincios promisiunilor Lui. „Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi!” (Ioan 14:18)

(articol preluat)

Asociatia Crestina PENIEL Tinca - Centrul pentru Varstnici Peniel

Va rog, cititi documentul trimiteti-l mai departe, printati-l, rugati-va pentru noi.

Asteptam incurajarile voastre
Cu dragoste
Mircea si Dana BADEA

Asociatia Crestina Peniel Tinca
NOI LUPTAM...TU ?

suntem o asociatie care se ocupa de bolnavi de cancer,paralizati,persoane care nu au maini si picioare,cazuri sociale in mod particular oameni care din diferite motive au ramas fara case,care nu au familii sau au fost abandonati de familii prin spitale din cauza starii lor de sanatate precare.Acesti oameni au nevoie de multe medicamente si in special multi dintre ei au nevoie de scutece.Pentru ai intretine avem nevoie de multe dar daca simtiti cu noi ajutati-ne donand 10 roni in contul

RO09BRDE050SV32481710500

va multumim mult

ZIUA DE AZI E O ZI SPECIALA

Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Intr-o noapte cand am ajuns la o comanda, la 2:30 AM, cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter… In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport.Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa . Deci am mers si-am batut la usa . -” Doar un minut” raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta. Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o femeie dintr-un film din anii ‘40. Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri. Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelouri sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla. -”Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?” zise ea. Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea. -”Nu e mare lucru” I-am zis eu. ” Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata” ” Oh, sunteti un baiat asa de bun!” zise ea. Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: -” Ai putea sa conduci prin centrul orasului?” -”Nu este calea cea mai scurta” am raspuns eu rapid. -”Oh, nu conteza” spuse ea. -” Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil…”. M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori… -”Nu mi-a mai ramas nimeni din familie…” a continuat ea-”Doctorul spune ca nu mai am mult timp…” In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit. -”Pe ce ruta ati vrea sa merg?” am intrebat. Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere. Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata: -”Sunt obosita… Hai sa mergem.” Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile. -”Cat va datorez?” a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul. -”Nimic” am zis eu. -”Dar trebuie si tu sa te intretii.” -”Nu va faceti griji…sunt si alti pasageri” am raspuns eu. Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere.. -”Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie” spuse ea. -”Multumesc.” I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii. In spatele meu, o usa se inchisese… Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti… Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri… Pentru restul zile de-abia puteam vorbi. Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura …..? Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec …? Uitandu-ma in urma nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere - frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat. OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!! Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun:”Ziua de azi este o zi speciala!” Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul Show pe care il jucam.Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!! (povestire preluata de pe internet)

Cele doua migdale

Am citit nu de mult o veche istorisire evreiasca. V-o impartasesc si voua ca pe o bijuterie de talcuri si adancimi. La marginea unui satuc din Carpati traia o tanara evreica orfana si nespus de frumoasa. Haiducii lui Cenusa isi faceau veacul prin zona si intr-o zi capitanul lor a zarit-o pe copila noastra. Desi, de buna seama, Cenusa nu era un sentimental, de cand a vazut-o nu si-a mai putut-o scoate din minte. Asa ca a rãpit-o si a dus-o intr-o pestera. I-a pregatit un culcus moale din fan si piei de oaie si i-a spus ca in noaptea aceea va fi iubita lui. - O sa-mi faci trei feciori, a continuat Cenusa, dupa care esti libera sa te întorci in satul tau… - Dar de ce nu ti-ai ales o iubita dintre cele deja maritate sau dintre cele care se indeletnicesc cu iubitul? De mine nu s-a atins inca nici un barbat…a incercat copila sa se salveze. - Imi plac mult ochii tai… Sunt ca doua migdale, iar lucirea asta de tristete si de sfiala nu o aveti decat voi, evreicele… Asta a mai spus Cenusa, apoi s-a pus pe chefuit cu ortacii - doar serbau în seara aia un fel de nunta haiduceasca, in care totul era de furat, inclusiv mireasa. Cand toti ceilalti au adormit doborati de bautura si de bucate grase, Cenusa s-a tarat spre culcusul fetei: - Acum a venit clipa sa-mi fii iubita! Si cand i-a dat la o parte parul de pe frunte a vazut pe obrajii ei doua lacrimi mari de sange, pentru ca fata isi scosese ochii cu cutitul. Un ortac a coborat-o degraba in sat, la coliba saracacioasa, unde a trait multi ani, oarba si neajutorata, neavand alta comoara decat puritatea ei. Tu ce ai alege intre frumusete si puritate? Tu, da, da, tu…

Emanuel VALCIU