sâmbătă, 26 iunie 2010

Prietenia

-->Prietenia nu este ca o scara pe care urci pana cand ajungi in pod, iti faci treaba si apoi cobori, fara sa te mai intereseze de ceea ce se intampla cu scara. Prietenia este scara inimii tale, locul concesiei, al blandetii, al daruirii. -->Prietenia presupune, intotdeauna, implicarea sufleteasca, afectiva si abia apoi schimburile, interesele, ajutorul reciproc.
Fara afectiune, prietenia
este doar apa de ploaie. Cum tot apa de ploaie se face atunci cand nu este insotita de fapte afectuoase. Un prieten iti spune ca racesti cand ploua si nu ai shuba, iti imprumuta haina lui sau iti daruieste camasa lui. --> Un fals prieten va exagera efectele ploii, nu pentru ca se teme pentru tine ci fiindca stie el ca, mergand prin ploaie de unul singur, poate gasi ciuperci, pe care nu are puterea sa le imparta cu tine. In prietenie este ceva sublim, un soi de iubire si un soi de suferinta pentru celalalt. Dar si un soi de tradare, adesea mult mai zdrobitoare, mai intinata, mai noroioasa decat tradarea unei iubiri. --> Fiindca prea putine iubiri contin prietenie, dar toate prieteniile contin si iubire. Cand un prieten se comporta ca si cum nu s-ar gandi la tine sfarsesti prin a te simti ca un amant inselat. Toate sistemele si parghiile launtrice se rasucesc, bizar, prin baltoaca unei suferinte sfasietoare. Revolta, ura, suparare, tristete - toate se compun intr-un amalgam dureros, mult mai persistent decat cel din iubirea ranita. -->
Ceea ce astepti de la un prieten este dovada afectiunii lui. Si aceasta nu se intampla ca in povestile de iubire, cand un zambet, o mangaiere, un sarut
compenseaza toate nefericirile anterioare.
--> Prietenia vrea afectiune sustinuta prin fapte. Nu-i de ajuns o imbratisare, nu se pune problema concurentei sau a geloziei, la fel ca in povestile de iubire. Nu conteaza daca prietenul tau mai are si alti prieteni. Prietenia nu inseamna imbratisari si alinturi, ci dovada caracterului tau, in primul rand. Dovada cinstei, a onoarei, a promisiunii, a caldurii izvorate din cuvinte si comportament. Inseamna interventie decisiva pentru prietenul tau in situatie de criza sau raspuns adecvat in situatii care se constituie intr-o incercare pentru tine. -->
Relatia de prietenie poate fi incercata prin situatii delicate, in care esti pus in situatia de a darui. A primi stie oricine. A darui insa este arta de a iubi, de a-l pune pe celalalt deasupra meschinariilor, a judecatilor care te avantajeaza doar pe tine, excluzandu-l pe celalalt. Pana si un copil izbuteste, adesea, sa-si infranga egoismul si sa-i dea
prietenului sau prima
bomboana din pachet. Din nefericire, prietenii nu pot renunta la aceasta si iata drama. Caci incapacitatea de a renunta, de a darui, arata si nivelul tau de afectiune, si caracterul tau. Astazi, relatia de prietenie, in sensul sau curat de iubire, renuntare, daruire si generozitate
--> traverseaza o criza la fel de acuta ca si alte tipuri de relatii interumane. Se face o confuzie dezagreabila si paguboasa intre ceea ce se numeste prietenie autentica si interes, asa incat un interes pervers face sa ne amagim cu ideea ca avem un prieten bun. Confuzia dintre relatia de interes si cea de prietenie duce la ruperea unor relatiii care n-au avut nicicand in continutul lor afectiune.
Multi oameni singuri, care se cred inselati sau tradati, sunt victimele propriei definitii gresite date prieteniei. Daca l-am ajutat pe X si el a spus ca suntem prieteni, dar apoi m-a uita
t, risc sa cred ca X este prietenul c
are m-a inselat. In realitate, eu m-am inselat crezand ca dandu-i ceva lui X il oblig sa fie prietenul meu.


Falsul poate fi usor sesizab
il si simplu de schimbat. Prietenia nu-i de vanzare, dar cine o vinde nu face decat sa-si vanda sufletul. Si cine
crede ca poate manipula un sentiment profund sfarseste prin a se manipula pe sine. Pretul vanzarii si al manipularii sentimentului implicat in prietenie este la fel de mare precum cel implicat in iubire.”

Un comentariu:

  1. Adevarat si frumos !Prietenia e o floare sensibila care nu creste oricum si oriunde.Angela Insula Ekklesia http://parereataconteaza1.wordpress.com

    RăspundețiȘtergere