Ce este Fericirea?

Numele meu e Fericirea. Te cunosc dintotdeauna. Te cunosc din prima zi în care m-ai căutat cu înflăcărare, fiind gata să te avânţi în braţele mele îmbietoare. Din prima zi în care ai vrut să mă iei de mână şi să continui călătoria împreună cu mine... Erai atât de inocent, atât de necunoscător, atât de credul...
Te cunosc de la prima ta victorie, primul triumf şi prima decădere; momentul în care m-ai chemat nerăbdător lângă tine, iar inima ta, clocotind de mândrie şi fericire, mi-a şoptit: "Am reuşit... Am reuşit... Am învins... Împreună am reuşit!... Nu aş fi putut-o face niciodată fără ajutorul tău... Nu, nu aş fi ajuns niciodată pe culmea succesului fără paşii tăi uşori şi siguri, arătându-mi pe unde să calc... O, Fericire, îţi mulţumesc! Mi-ai şoptit cuvintele blânde de care aveam nevoie, asigurându-mă că într-o zi voi ajunge unde sunt astăzi! M-ai purtat pe braţele tale puternice când eram prea slab pentru a mai putea continua de unul singur... Mi-ai promis că vei fi mereu lângă mine, m-ai împins înainte când eram sleit de puteri, mi-ai reamintit din nou şi din nou că încă nu am ajuns acolo unde merit să fiu, că încă nu am ajuns la locul de glorie ce îmi era făgăduit... Îţi mulţumesc, Fericire! Îţi mulţumesc pentru că ai ales să fii alături de mine! O, te rog, te rog, promite-mi că nu mă vei părăsi niciodată!"


Dragul meu prieten, eu te cunosc mai bine decât oricine altcineva. Ştiu toate sentimentele pe care le încearcă inima ta, toate dorinţele şi aspiraţiile tale, şi toate momentele în care ai nevoie disperată de mine... Tu nu mă cunoşti îndeajuns, dar îţi este suficient să ştii că voi fi acolo pentru tine oricând m-ar chema inima ta obosită...
Te cunosc de la prima dorinţă de "mai mult", atunci când ochii tăi lacomi nu se mai săturau privind plăcerile şi bunătăţile pe care lumea le avea de oferit. Şi atunci te-ai aflat pentru prima dată la răscruce de drumuri. Drumul din stânga era al meu. Era o cărare largă, accesibilă, arătoasă. Deasupra ei scria cu litere mari şi aurite: "Eu sunt FERICIREA. Urmează-mă şi vei avea TOTUL şi NIMIC: TOT ceea ce te poate bucura, împlini şi satisface; şi NIMIC din ceea ce te poate face să devii un ratat." Drumul din dreapta era mult mai îngust şi inaccesibil, iar indicaţiile erau atât de prăfuite de vreme, încât fu nevoie să sufli praful de pe ele pentru a putea citi al cui era drumul. "Numele meu e fericirea. Eu sunt fericirea autentică. Drumul meu nu oferă plăceri şi zâmbete îmbietoare la fiecare pas, şi nu promite o călătorie uşoară şi plăcută. Din contră, la fiecare cotitură te vei întâlni cu o prăpastie. Dacă nu priveşti cu atenţie în faţa ta clipă de clipă, în următorul moment vei atârna fără nicio speranţă în ghearele morţii. Dar nu-ţi fie teamă... încrede-te în mine şi eu te voi prinde de mână în momentul în care te vei poticni. Drumul meu pare cel mai riscant, dar este cel mai sigur; drumul meu pare cel mai plictisitor, dar este cel mai promiţător. Oamenii care aleg drumul meu sunt cei care ajung împliniţi şi fericiţi, îndrăzneţi şi iubitori, gata pentru o nouă provocare... Alege drumul fericirii!"
Acesta a fost primul moment în care ai avut de a face cu cele două feluri de fericire. Una din ele îţi promitea fericire temporară, iar cealaltă - fericire desăvârşită, veşnică! Dar nu, tu nu aveai de unde să ştii... Poate dacă ai mai fi aşteptat câteva clipe, ai fi întâlnit un om căutând drumul de întoarcere al Fericirii. Gustase toate plăcerile oferite de mine, dar sufletul... sufletul îi era gol. Poate dacă l-ai fi văzut, ai fi înţeles şi ai fi ales drumul fericirii adevărate, dar nu... era prea târziu. Aşa că te-ai aventurat pe drumul meu. Ai mers, ai mers, şi ai tot mers, simţindu-te fericit, împlinit, doritor de şi mai mult. Peste puţin timp, însă, drumul se bifurca. Aveai de făcut din nou o alegere. Drumul din stânga continua cu Fericirea pe care eu ţi-o ofeream, iar cel din dreapta era drumul fericirii autentice. Tu nu te-ai oprit deloc din drum. Ai ştiut că acesta e drumul perfect, drumul ce conduce spre împlinire şi satisfacţie... Şi din nou ai început să te desfeţi în plăcerile Fericirii. Prietenii îţi erau alături, duşmanii se dădeau la o parte din calea ta, iar tu...erai împlinit. Acesta a fost momentul în care inima ta mi-a şoptit recunoştinţă... Iar eu te-am îndemnat la mai mult...
"O, nu, nu te opri aici, dragul meu prieten. Mai sunt atâtea lucruri de văzut, atâtea plăceri de experimentat... Nu te opri din drum. Mergi înainte, eu sunt alături de tine. Cu mine... eşti în siguranţă. Nu, nu te opri din drum."
Rând pe rând, ţi-am făcut cunoştinţă cu prietenele mele, Lăcomia, Bogăţia, Faima, Mândria, Aroganţa, Răzbunarea, Indiferenţa, iar în final cu Împlinirea. Ce îţi puteai dori mai mult? Dar tu nu cunoşteai că dincolo de Fericirea ta trecătoare mai exista un fel de fericire... fericirea reală, pentru care merită să te sacrifici. Fericirea care sădeşte un zâmbet unde a fost stoarsă o lacrimă, fericirea care întinde mâna celui căzut, fericirea care se luptă pentru dreptate, fericirea care trăieşte pentru alţii... Dar, nu, tu trăiai pentru tine şi îţi era de ajuns... Nici când prietenii adevăraţi te-au părăsit, iar cei falşi le-au luat locul, nu ţi-ai dat seama de greşeala ta... Mergeai înainte, precum te învăţasem... Ştiai că voi fi mereu lângă tine, iar asta te bucura nespus...
Într-o zi, însă, ai ajuns la o nouă răscruce de drumuri. Acolo, un Om te aştepta. Ochii Lui blânzi te priveau cu tristeţe şi îţi şopteau adevărul... El te-a luat de mână şi ţi-a arătat drumul fericirii: "Dragul meu prieten, aceasta este calea pe care trebuie să o urmezi. Drumurile pe care le-ai ales până acum nu sunt bune. Ele nu te-au învăţat să dăruieşti, să te smereşti, să te încrezi, să iubeşti, să zâmbeşti... Ele nu te-au învăţat ce este fericirea autentică. Ele nu te-au învăţat decât să trăieşti pentru tine... şi pentru clipa de acum, trecătoare... Întoarce-te din drum. Alege calea fericirii. Alege o viaţă smerită, curată, scăldată în sângele iubirii... Eu am fost pe aici înaintea ta. Pe drumul fericirii m-am sacrificat, ducând crucea în spatele meu. Eu am trecut pe aici înaintea ta, pentru a-ţi uşura drumul. Tu nu trebuie decât să mă urmezi... iar eu îţi voi sta alături în fiecare moment dificil, pentru a te sprijini, şi în fiecare moment de triumf, pentru a nu te lăsa să cazi în capcana mândriei... Dragul meu prieten, urmează-mă. Eu M-am sacrificat pentru tine. Pe o cruce de lemn... unde sângele a curs pentru tine... Eu am murit pentru tine, pentru viaţa ta, pentru fericirea ta... Alege acum drumul fericirii..."
Acest Om era Cel care te iubea, Cel care Îşi dăruise viaţa din dragoste pentru tine, Cel care avea să îţi fie alături în orice moment al vieţii tale... Dar, nu, nu, cuvintele mele îmbietoare te-au orbit din nou... Şi ai ales din nou drumul Fericirii. Dar tu nu ştiai că drumul meu se va termina curând... şi atunci nu vei rămâne decât tu, singur... Până şi eu, Fericirea, te voi fi părăsit. Dar tu nu ştiai... Şi ai mers mai departe. După un timp, nu mai întâlneai niciun prieten, nu mai zăreai niciun duşman, erai doar tu... în mijlocul pustietăţii. Te-ai oprit pentru a te uita în jurul tău. Cerul se întunecase, soarele dispăruse, nori negri se îngrămădeau pe bolta cerească... şi nimeni nu era lângă tine. Atunci, ai început să tremuri. Frica pusese stăpânire pe tine, pe viaţa ta, pe fiinţa ta. Cu glas moale, m-ai strigat. "Fericire, unde eşti? Unde eşti acum, când am nevoie de tine?! Mi-ai promis că-mi vei fi alături pentru totdeauna! Fericire, unde eşti? Unde eşti?!"
Dar eu nu mai eram acolo pentru tine... Eu plecasem în căutarea altor suflete rătăcitoare... Iar tu rămasei singur. Atunci, ai început să Îl cauţi pe Omul ce îţi vorbise la răscruce de drumuri. El era singurul care te putea ajuta... El era singurul care te-ar fi luat de mână... El era singurul care să-ţi alunge teama... Singurul care te iubea cu adevărat... Singurul care nu avea să te înşele... Inima ta tremurătoare îl striga. "Am nevoie de Tine... Te rog, te rog, ajută-mă. Vreau să aleg calea fericirii. Sunt atât de singur... Mi-e atât de frică... Te rog, te rog, ia-mă Tu de mână şi să mergem... Vreau să mă întorc la răscruce de drumuri... Te rog... Vreau să aleg calea fericirii adevărate, fericirea care se sacrifică pentru alţii... Am trăit prea mult pentru mine însumi... Mi-am irosit viaţa... Şi mă simt atât de singur... Iar sufletul mi-e atât de gol! Te rog, Tu, Cel care mă iubeşti, vino aici, alături de mine... Vreau să mă întorc la calea fericirii smerite...!"
Omul te-a luat în braţele Lui şi te-a purtat până la răscruce de drumuri. Aveai din nou de ales între Fericire şi fericire. Pe drumul Fericirii urma să fii lăsat singur, fără niciun prieten, fără niciun ajutor, fără nicio scăpare, când furtuna ameninţa să vină. Dar pe drumul fericirii... urma să fii clipă de clipă cu Omul care a murit pentru tine, Omul care te iubeşte, Omul care te învaţă cum să nu-ţi iroseşti viaţa, şi... cum să fii fericit. Cu adevărat fericit.
Te afli din nou la răscruce de drumuri. Acum, şi eu sunt aici. Eu şi Isus. De data asta, pe care fericire o vei alege? Vei continua drumul cu mine, Fericirea trecătoare, sau vei merge împreună cu Isus, cu fericirea autentică? Te afli din nou la răscruce de drumuri... Pe cine vei urma?