doare.... Singurul meu adapost impotriva durerii este Biserica. Si rugaciunea. Dar ma mai prinde uneori si atunci ma simt si mai mica. Multumesc, Doamne, ca imi dai un sens, un scop.
Multumesc Doamne, ca esti al meu. Multumesc Doamne, ca ma iubesti, si ca prin Tine pot fi cu adevarat om. Cu adevarat fiica de Domn si Imparat. Multumesc pentru blandetea Ta si pentru gingasia cu care imi atingi sufletul mereu, indiferent de greselile mele, sau de faptele mai bune. Multumesc Doamne, pentru grija cu care intri in inima mea. Tu esti Singurul care, desi ai tot dreptul si puterea, nu ai incercat niciodata sa fortezi ceva.
Cea mai pretioasa si mai blanda atingere a fost atingerea Ta. Si ce maretie in ea, si in simplitatea cu care vorbele Tale, prezenta Ta imi acopera si lacrimile si imi si raspunde rugaciunilor. Nu inceteaza sa ma uimeasca dragostea Ta, pe masura ce ma vad tot mai departe de modelul care esti Tu. Vazandu-te, descoperindu-te, ma vad tot mai departe de ce credeam odata ca as fi fost...
Dar Tu, in ciuda tuturor m-ai iubit. Desi stiai faptele mele, desi stiai ce putin cred oamenii in mine, desi stiai ce putin credeam eu despre mine. Desi stiai ca nimeni nu ma poate iubi, TU m-ai salvat. Multumesc. Multumesc frumos, Doamnul meu Iubit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu