luni, 5 octombrie 2009

Mana buna a lui Dumnezeu



-„Şi le-am istorisit cum mâna cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine, şi ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: “Să ne sculăm, şi să zidim!” Şi s-au întărit în această hotărâre bună.” Neemia 2:18-
Dacă sunteţi la fel ca mine, atunci v-aţi simţit deseori copleşiţi de situaţii şi aţi avut inima plină de slăbiciune şi descurajare.
Cu siguranţă că şi Neemia a trăit acest sentiment, simţindu-se copleşit de lucrarea grandioasă de reconstruire a zidurilor Ierusalimului la care s-a angajat. În timpul nopţii, când a inspectat starea zidurilor cetăţii, când păşea peste ruine şi pietre dărâmate, cu siguranţă că şi-a zis în inima lui că sarcina pe care o are de împlinit este mult mai mare decât abilităţile şi resursele sale.
Cu toate acestea, Neemia nu s-a lăsat prins de descurajare, fiindcă ştia că mâna lui Dumnezeu este de partea lui.
Şi noi ne simţim uneori copleşiţi de lucrurile care ne stau înainte pentru a le împlini; nu-i aşa? Când ajungem însă în această situaţie, fiecare dintre noi trebuie să ne amintim că de partea noastră avem un Dumnezeu care poate să facă totul.
Dacă o responsabilitatea pare mai mare decât ceea ce noi putem face, n-ar trebui să ne îngrijorăm, fiindcă Dumnezeu este cu noi. Iar dacă eşti dispus să plăteşti preţul oricărui sacrificiu, atunci nu mai există nicio limită pentru ceea ce Dumnezeu poate să facă prin tine!
A plăti preţul, uneori înseamnă a-L căuta pe Dumnezeu şi a te ruga în timp ce toti ceilalţi dorm sau se odihnesc. Alteori, aceasta înseamnă a te retrage din mijlocul lucrurilor care îţi distrag atenţia de la sarcina care ţi-a fost încredinţată.
Poţi fi însă sigur de acest ajutor, pentru că la fel ca în cazul lui Neemia, mâna bună a lui Dumnezeu va fi şi peste tine, pentru a te conduce spre bine !
CÂND TE COPLEŞESC PROBLEMELE VIEŢII, AMINTEŞTE-ŢI CĂ MÂNA BUNĂ A LUI DUMNEZEU ESTE ŞI PESTE TINE!
Sursa
www.misiune.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu