joi, 22 iulie 2010

CODEPENDENŢA

Oare chiar îl ajuţi?

de Dave Batty,
autor Curricullum Teen Challenge

Una dintre cele mai comune probleme întâlnite la persoanele de astăzi este confuzia care apare atunci când trebuie să ajute pe unul dintre apropiaţii lor, care se confruntă cu o situaţie dificilă. Oferind un ajutor neadecvat chiar cei mai bine-voitori oameni pot să alimenteze problema în loc să o rezolve, şi chiar să împiedice lucrarea pe care Dumnezeu o face în viaţa aceluia pe care vor să îl salveze. Zilnic primim telefoane şi scrisori de la oameni care ne întreabă cum îşi pot ajuta fiul, fiica sau nepoţii care consumă droguri, îşi aleg prieteni nepotriviţi sau se răzvrătesc împotriva părinţilor. Ei văd cum în fiecare zi copilul lor se îndepărtează tot mai mult pe o calea a rebeliunii şi distrugerii. Prin urmare ce pot face părinţii sau bunici pentru ai îi ajuta pe cei iubiţi? Primul pas: nu îi mai susţineţi! Ce este codependenţa? Facilitare în contextul de faţă înseamnă să oferi un ajutor neadecvat. Înseamnă a îl scuti pe cel drag de consecinţele usturătoare ale faptelor sale irespoinsabile. Numim facilitare orice acţiune care împiedică o persoană să experimenteze consecinţele naturale ce decurg din propriu său comportament. În Galateni 6:7,8 se vorbeşte creştinilor despre această chestiune într-o manieră simplă, chiar foarte directă: „Nu vă înşelaţi: Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică.”

Cuvântul lui Dumnezeu este foarte clar în acest pasaj: Creştini, nu vă înşelaţi! Înşişi copiii voştri pot să vă înşele atunci când vine vorba despre Scriptură. Ne este mult mai uşor să primim acest verset atunci când este vorba despre păcătoşii din jurul nostru. Dar, suntem oare noi pregătiţi să îi predăm controlul lui Dumnezeu atunci când vine vorba despre proprii noştri copiii?

Mulţi părinţi nu pot să stea deoparte şi să îşi vadă fiii sau fiicele suferind în urma unor decizii greşite, aşa că se angajează în adevărate misiuni de salvare. O bunică mi-a spus odată: „Înţeleg de ce fiica mea care este alcoolică trebuie să sufere consecinţele acţiunilor ei, dar nu suport să îmi văd nepoţeii suferind. Ei nu au nici o vină!” Şi ca
urmare ea le sare în ajutor.

La prima vedere gestul pare potrivit, plin de iubire: trebuie să îi ajuţi pe micuţi. Dar oare nu „Îl luăm peste picior” pe Dumnezeu făcând acest lucru? Nu împiedicăm oare ceea ce are El de făcut? Nu există răspunsuri simple pentru aceste întrebări.

Dacă Dumnezeu îţi vorbeşte în mod clar să răspunzi unei an
umite nevoi, cu siguranţă trebuie să faci ceea ce îţi spune! Dar cel mai adesea noi oferim ajutor, nu pentru că Dumnezeu ne-a vorbit, ci pur şi simplu pentru că pare a fi un lucru bun pe care ar trebui să îl facem.

Unii părinţi doresc să minimalizeze daunele din vieţile copiiilor lor. Rezultatul este că ei înşişi devin astfel parte din problemă. Iată ce mi-a spus odată un tată: „De fiecare dată când fiica mea merge la o întâlnire mă asigur că are un prezervativ la ea. Nu vreau să se îmbolnăvească de SIDA!” El se înşeală pe el însuşi, pe fiica lui şi pe prietenul fetei. Putem vorbi cu adevărat de sex protejat? Atât cât se poate vorbi despre păcat protejat?

Atunci când oferim impresia că există un mod de a păcătui „în siguranţă” îl nesocotim pe Dumnezeu. Păcatul aduce întotdeauna distrugere. Atunci când intervenim şi îi scutim pe oameni de consecinţele păcatelor lor, nu facem decât să împingem acea pers
oană mai departe pe calea distrugerii şi înşelăciunii.

Facilitarea înseamnăsă oferi ajutor contraindicat.

1. Orice acţiune care împiedică persoana în cauză să experimenteze consecinţele fireşti ale propriului comportament.
2. Să sari în ajutorul unei persoane dragi, aşa încât aceasta să nu resimtă consecinţele dureroase ale deciziilor sale iresponsabile.


Oare oferi un ajutor nepotrivit?

Cum putem să ne dăm seama dacă ajutorul pe care îl dăm celor dragi nu este mai curând o defavoare? Să ne punem la încercare pe noi înşine întrebându-ne dacă ajutorul pe care îl dăm persoanei dependente o împiedică pe aceasta să experimenteze co
nsecinţele fireşti ale deciziilor sale iresponsabile?

Un alt mod de a ne verifica este să ne întrebăm daca ajutorul oferit de noi chiar ajuta. Fiul sau fiica ta chiar se schimbă? Priveşte atent la acţiunile lui/ei. Ai dovezi că devine o persoană responsabilă? Sau, în ciuda sforţărilor tale continuă pe calea auto-distrugerii? Trebuie să ne uităm la fapte existente, nu la ce ne-am dori să fie.

Adesea părinţii încep să susţină (neintenţionat) obiceiuri nefavorabile în viaţa copiiilor de când aceştia au vârste foarte fragede. Când fiul nostru avea 13 ani, în una dintre primele zile ale anului şcolar şi-a uitat pachetul pentru prânz acasă. Pe drum către serviciu m-am oprit pe la şcoala lui şi i l-am dus. Peste câteva zile s-a întâmplat acela
şi lucru, şi după o scurtă perioadă iarăşi.

Eu şi soţia mea am decis să nu îl mai „salvăm” pe Tim din această situaţie, aşa că i-am spus: „De acum înainte eşti singurul responsabil pentru masa ta de prânz. Va trebui să îţi faci singur pachetul şi să îţi aminteşti să îl iei la tine. Dacă uiţi nu vei avea mâncare de prânz. Nu îţi vom mai aduce noi pachetul la şcoală şi îţi interzicem să împrumuţi bani pentru masa de prânz.”

Nu au trecut decât câteva zile până când Tim şi-a uitat din nou pachetul. Peste alte câteva, iarăşi. Credeţi că s-a schimbat şi că subit a devenit foarte responsabil în ceea ce priveşte pachetul de mâncare? NU! Lecţiile care duc la maturitate necesită timp.

Uneori îşi pregătea prânzul şi îl uita pe masă. Alteori uita banii pentru cutia de lapte.
Nu o singură dată prietenul cel mai bun al lui Tim şi-a împărţit pacheţelul cu el, când fiul meu îşi uita mâncarea acasă. Da, cu siguranţă există mulţi alţii care sunt gata să înlesnească situaţia celui drag ţie, chiar atunci când tu rămâi credincios angajamentului de a nu mai facilita.

Într-o zi Tim şi-a pregătit pachetul şi a plecat, lăsându-l pe bufetul din bucătărie. Seara l-am întrebat cum a fost masa de prânz (stiind că şi-a lăsat pachetul acasă). Mi-a spus că şi-a amintit să îşi ia la el banii pentru cutia de lapte şi, în timp ce îşi savura laptele în cantină un alt elev a întrebat dacă vrea cineva mărul lui? Tim l-a înşfăcat într-o clipă. Apoi a venit profesoara de cor şi a împărţit coriştilor (între ca
re se afla şi Tim) biscuiţi, în semn de apreciere pentru un concert pe care îl avuseseră de curând.

În cele din urmă personalul de la cantină a oferit porţii gratuite din resturile de mâncare de la prânz, aşa că Tim a primit un hamburger gratuit. E incredibil cum poartă Domnul de grijă! ... Domnul?

Încercările noastre de a îl învăţa pe Tim lecţia responsabilităţii prin metoda unei după-amieze chinuite de foame au eşuat!

Eu şi soţia mea, Patty ne-am respectat angajamentul tot restul anului şcolar. Tim nu a suferit de foame chiar dacă şi-a uitat prânzul acasă de nenumărate ori.

Ceea ce vreau să
stii este că ne durea de fiecare dată când vedeam pachetul uitat în bucătărie. Prin doar câteva cuvinte simple, ore întregi de foame ar fi putut fi evitate. Dar tot ce am fi făcut noi de fapt ar fi fost să întărim comportamentul lui iresponsabil.

Astăzi fiul nostru este pastor de tineret într-o biserică din Detroit, şi da, a învăţat ce înseamnă să fi o persoană responsabilă.

Adesea părinţii vin în ajutorul copilului în ceea ce priveşte nişte probleme mici. Dar peste noapte copilaşii devin adolescenţi sau tineri adulţi care iau în continuare decizii iresponsabile, şi în continuare părinţii se grăbesc să le sară în ajutor. Singura diferenţă este că acum problemele sunt mari.

O bunică mi-a scris săptămâna trecută despre nepotul ei care consuma droguri. M-a întrebat: „Există vreun loc de unde părinţii pot să se informeze despre cum să se poarte cu copiii care consumă droguri?”

Am sunat-o şi la telefon mi-a spus trista poveste a fiului ei – profesor la un institut creştin, căsătorit cu o femei minunată, de asemenea creştină. Împreună au trei copii. Doi dintre ei se descurcă foarte bine, dar unul foloseşte droguri. Nu a reuşit să termine primul an de facultate, iar acum s-a întors să locuiască acasă, cu părinţii.

Acum ei sunt cei care îi dau bani ca să îşi cumpere droguri, îi plătesc taxele pentru maşină. Mama n
u doreşte ca el să se angajeze întrucât astfel ar avea şi mai mulţi bani de droguri şi ar intra în mai multe probleme.

Ei se roagă ca Dumnezeu să facă o minune, dar în acelaşi timp alimentează dependenţa fiului lor, în numele iubirii părinteşti.

Dacă fiul trebuie să işi schimbe modul de viaţă, ei bine, şi părinţii trebuie să renunţe la modalităţile lor greşite de a oferi ajutor. Aş putea să relatez nenumărate istorii ale celor care au apelat la Teen Challenge ca să renunţe la droguri, şi pot să spun că majoriatatea au decis să facă ceva numai când familia a încetat să la mai întreţină dependenţa.
Caracteristici ale codependentului:

Încearcă să se auto-
perfecţioneze. „Dacă aş fi un părinte mai bun fiul meu nu s-ar droga.” „Dacă aş fi o soţie mai bună soţul meu nu s-ar duce la alte femei.”

Schimbă mediul aşa încât persoanei care deţine problema să îi fie cât mai bine (cât mai confortabil). „Să schimbăm şcoala ca să îl luăm pe copilul nostru dintre derbedeii de-aici.”

Ar fi în stare să înfrunte o lume întreagă pentru cel drag. „Întreg sistemul legal e corupt, iar tratamentul pe care îl primeşte copilul meu este nedrept!”

Durerea sa creşte, întrucât problemele din viaţa celui drag nu se rezolvă.

Comunicarea se dete
riorează. Problemele sunt nerezolvate, simte nevoia să se apere din ce în ce mai mult, iar minciuna este prezentă atât în cel care întreţine problema, cât şi în cel care deţine problema.

Facilitarea devine un obicei. Cel care participă la întreţinerea dependenţei oferă acelaşi tip de ajutor ca şi în trecut, fără să evalueze eficienţa sau măsura în care acţiunile sale se potrivesc situaţiei de faţă. El/ea primeşte o satisfacţie personală atât de profundă atunci când face ceva, încât nu se mai întreabă dacă acţiunile sale ajută realmente sau şi fac mai multă stricăciune.



Pregăteşte-te să ai pro
bleme, dacă ai decis să nu mai susţii dependenţa copilului tău!

Atunci când opreşti fenomenul de codependenţă – când refuzi să oferi un ajutor disfuncţional – nu îţi este garantată nicio soluţie spre rezolvarea problemelor celui drag.

Este posibil ca el/ea să fie foarte supărat/ă pe tine, şi nu fără motiv! Nu i-ai venit în ajutor. Acum simte consecinţele dureroase ale deciziilor sale iresponsabile.

Este foarte posibil să te atace: „Ce fel de creştin eşti tu? Nu spune Biblia că trebui să îi ajuţi pe cei aflaţi în necaz?” Vor folosi orice argument posibil ca să stârnească un sentiment de vinovăţie în tine, dar tu nu trebuie să primeşti aceste cuvinte în inmă!

Trebuie să rămâi puternic ancorat în realitate şi în fapte concrete, mai ales dacă eşti o persoană se
nsibilă, cu uşurinţă mişcată de mesaje emoţionante. Concentrează-te în permanenţă asupra stării de fapt.

Îţi este teamă să te încrezi în Dumnezeu?

Întreruperea fenomenului de facilitare ar putea însemna că îl laşi pe cel drag să se îndepărteze singur pe un drum al auto-distrugerii. Poate îţi spui: „Nu suport să îmi văd fiica în semenea durere şi pericol. Ar putea să fie ucisă, şi atunci ar fi numai vina mea. Nu pot să las să se întâmple aşa ceva!”

Cu alte cuvinte, iţi
e teamă să te încrezi în Dumnezeu? Este El suficient de mare încât să vegheze asupra copilului tău care se află pe calea rebeliunii? Este oare prea ocupat ca să dea atenţie nevoilor celui drag ţie?

Cum să faci faţă durerii de a vedea un om iubit pe calea auto-distrugerii?

Isus a spus în Ioan 14:1 „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine”.

Trebuie să primeşti pacea Lui. Aceasta te va ajuta să treci prin momentele grele care apar atunci când unul dintre cei dragi are o problemă care îi controlează viaţa.

Tatăl fiului risipitor nu a încurajat comportamentul greşit.

Pune-ţi speranţa în pilda fiului risipitor din Evanghlia după Luca, capitolul 15. Vedem acolo istorisirea unui tată care nu a facilitat obiceiurile greşite ale fiului său. L-a lăsat să plece de-acasă ştiind că va cheltui averea pe care el o strănsese într-o viaţă întreagă.

Deşi Biblia nu ne dă toate detaliile, sunt convins că acest părinte a suferit mult, neştiind ce se înâmpla în viaţa fiului său.

Dacă ai citit această pildă de curând, ştii probabil că fiul a plecat de-acasă, a cheltuit tot ce avea, a ajuns îngrijitor de porci şi a murit, corect? Nu! Dar de acest lucru se tem cei mai mulţi părinţi: „Dacă îl las să meargă pe această cale, dacă nu îl opresc, va muri!”

Ce l-a făcut pe fiul risipitor să dorească să îşi schimbe calea? A ajuns să fie îngrijitor de porci, s-a dus la psihiatru să îşi rezolve traumele din copilărie şi a găsit răspunsurile pentru viaţă, corect? Nu! Nu sunt împortiva consilierii creştine, dar consilierea nu este întotdeauna răspunsul.

Luca spune că acest fiu a ajuns păzitor de porci şi îi era atât de foame încât ar fi vrut să poată mânca măcar hrana rămasă de la animale.

Eu am crescut la o fermă mică din Wisconsin. Aveam câţiva porci acolo şi adesea a trebuit să le dau să mănânce, dar niciodată nu m-a atras mâncarea lor! Trebuie că acest tânăr era într-o situaţie disperată!
Durerea aduce schi
mbare

Atunci când venim în ajutorul cuiva drag, scutindu-l de consecinţele deciziilor sale iresponsabile, cel mai adesea micşorăm motivaţia sa de a se schimba.

Ajutorul lui Dumnezeu pentru copiii rebeli.

Iată acum o veste bună dinspre coteţul porcilor. În versetul 16 Luca ne arată că nimeni nu îi venea în ajutor.

Dumnezeu nu a certat pe nimeni pentru că nu a sărit în ajutorul tânărului. Cerul nu a rostit nicio judecată de data aceasta la adresa celor care nu au făcut nimic –„Unde este tatăl acestui tânăr? De ce nu face nimic pentru fiul său? Nu îi pasă că moare de foame?”

Tatăl este acasă aşteptându-l îndurerat, dar plin de pace. Are pace pentru că l-a încredinţat pe fiul său în mâna lui Dumnezeu. Este îndurerat pentrucă suferă alături de copilul lui, dar în tot acest timp aşteaptă răspunsul de la Dumnezeu. Nu va sta în calea planului divin.

Ce s-a întâmplat în cele din urmă cu fiul? Întrucât nimeni nu l-a salvat din situaţia în care era, a experimentat deplin durerea deciziilor sale iresponsabile.

Cuvintele care urmează arată modalitatea pe care Dumnezeu o foloseşte pentru a ajuta copiii încăpăţânaţi, prinşi într-un mod de viaţă auto-distructiv : „Şi-a venit în fire...”


“Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici!
Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” (Luca 15:17-19)

Poate cineva să spună că l-a scos pe acest tânăr din situaţia proastă în care se afla? Nu! Când se afla în punctual de a muri de foame Biblia spune că şi-a venit în fire. În cel mai nenorocit moment al vieţii lui Dumnezeu l-a găsit.

Fiul risipitor a luat o decizie – decizia corectă, care l-a dus pe drumul reabilitării, drumul către viaţă!


La întâlnirea dintre tată şi fiu, în cuvintele tânărului citim pocăinţa: “Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta…”(Luca 15:21). Îşi asumă responsabilitatea pentru faptele pe care le-a săvârşit, iar apoi vine timpul să sărbătorească şi să se bucure de pace.

Cuprins de disperare, dar nu de pocăinţă

Unii copii doresc să se întoarcă acasă, copleşiţi fiind de disperare, dar nu ca fiul risipitor. Soţia unui pastor a venit la biroul meu într-o zi, foarte tulburată. Cu doi ani în urmă fiul ei fusese în clasa a doisprezecea. Era un adolescent recalcitrant, lipsea de la cursuri şi folosea droguri. Părinţii îi dăduseră trei reguli:

1. Să nu folosească droguri în casă.
2. În timpul săptămânii trebuia să ajungă acasă înainte de miezul nopţii.
3. Ori merge la şcoal
ă cu regularitate, ori îşi ia o slujbă.

Dezgustat de acest set de reguli „absurde” fiul lor a stat la diverşi prieteni, până ce aceştia nu l-au mai ţinut. Doi ani mai târziu suna acasă spunându-i mamei că vrea să se întoarcă.

Acum mama se temea ca nu cumva, dacă nu îl primeşte, să nu îi refuze fiului ei dragostea necondiţionată a lui Dumnezeu, dragostea agape. Am întrebat-o dacă fiul a fost de-acord să se conformze regulilor casei.

„Nu”, mi-a răspuns ea, „ne-a dat propriul său set de reguli.”

Am asigurat-o că nu
greşeşte refuzându-l pe fiul ei, care nu arătă nici urmă de remuşcare. El în continuare căuta pe cineva care să îl salveze de la consecinţele dureroase ale acţiunilor sale iresponsabile.

Atunci când încetezi să îi mai întreţii dependenţa unei persoane dragi, nu există garanţia unei transformări rapide. Dacă ne gândim la situaţia tatălui fiului risipitor vedem că, oferind un ajutor potrivit, a lăsat ca strarea fiului să se înrăutăţească mai întâi, ca apoi să se poată îmbunătăţi.

Învaţă să stai în pacea lui Dumnezeu.

Poţi să ai pace ştiin
d că Dumnezeu cunoaşte adresa celui care îţi e drag, oricât de adânc ar fi prins în păcat. Dragostea pe care El o are pentru aceşti oameni este mult mai mare decât dragostea pe care le-o purtăm noi. El ştie metoda cea mai bună de a îl aduce în punctul în care acesta vrea să se schimbe.

Trebuie să te încezi în Dumnezeu, chiar şi atunci când lucrurile par să meargă din rău în mai rău. Nu mai oferi ajutor inadecvat. Nu mai hrăni problema. Nu te mai lăsa înşelat. Nu Îl mai nesocoti pe Dumnezeu. Încerede-te în El!

Pune-Ţi încrederea în Dumnezeu.

În Galateni 6 Pavel
ne încurajează (după ce ne-a provocat să nu ne lăsăm înşelaţi ignorând legea lui Dumnezeu în ceea ce priveşte semănatul şi secerişul) “să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.”(Galateni 6:9,10)

În două rânduri Pavel vorbeşte despre a face bine oamenilor. Cre
d că nu greşim dacă ne gândim că Pavel vorbeşte aici despre a oferi un “ajutor potrivit”. Să nu ne lăsăm inima tulburată atunci când oferim acest ajutor, care în unele cazuri nu este deloc plăcut. Dragostea trebuie să fie uneori aspră.

Să nu întreţinem obiceiurile proaste ale celor din jur, mai ales în familiile de credincioşi. Promisiunea care ne-a fost făcută este clară – dacă dăm ajutorul care este după voia lui Dumnezeu vom avea o recoltă bună şi bogată. Dacă dăm ajutor nepotrivit vom secera durere, probleme, regrete şi dezamăgiri.

Isus este gata să ne ajute să oferim un ajutor după voia Lui. El ne dă înţelepciune pentru a lua decizii corecte în situaţiile dificile. De asemenea El îi aşteaptă cu braţele deschise pe cei dragi nouă care într-adevăr recunosc că au nevoie de ajutorul Său.

Dumnezeu nu înt
reţine dependenţa

Dumnezeu nu îţi oferă nici ţie, nici celor dragi ţie acel ajutor nefavorabil. El nu o să te scutească de consecinţele deciziilor pe care le-ai luat într-un mod iresponsabil.

El nu o să te ajute să alimentezi problemele din viaţa ta.

Deşi vede toate defectele tale cât se poate de clar, te iubeşte nespus.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu