Poetul a scris: "fereşte-te de cei ce stau deoparte şi privesc fiecare risc cu dezaprobare. Lumea s-ar opri dacă ar fi condusă de cei ce spun: "Nu se poate". Refuză să te laşi oprit de cuvântul "imposibil". Domnul Isus a spus: "la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă". Dacă cei care au schimbat lumea ar fi lăsat nefăcute toate sarcinile "imposibile", am fi tot în Evul Mediii. Iată patru exemple:
1) Experţii germani au prezis că trenurile care circulă cu 40 km/h vor provoca serioase sângerări ale nasului, iar pasagerii se vor sufoca dacă vor trece prin tuneluri. Experţii americani au adăugat că vom avea nevoie de mai multe instituţii de boli mintale deoarece oamenii vor înnebuni când vor vedea trenurile pentru prima oară.
2) Când YWCA (o organizaţie creştină pentru femei) a anunţat pentru prima oară cursuri de dactilografiere pentru femei, au existat guri rele care au spus că "natura femeii se va deteriora într-o asemenea încordare".
3) Experţii au insistat că vasele de fier nu vor pluti niciodată, că fierul va crea haos pentru orientarea cu busola.
4) În 1797, fermierii din New Jersey au contestat plugul turnat din fier, insistând că el va otrăvi pământul şi va stimula creşterea buruienilor. Ce mai "experţi"!
Mulţi dintre noi spun că este mai bine să credem prea puţin decât să credem prea mult. Viziunea este esenţială pentru supravieţuire. Iar o viziune de la Dumnezeu se bazează pe credinţă, este susţinută de rugăciune şi alimentată de Cuvântul lui Dumnezeu. Nu este vorba despre ce poţi face, ci despre ce poate face Dumnezeu cu viaţa ta când l-o predai în întregime Lui. Ea cuprinde lucruri din afara lumii previzibile, sigure şi probabile. "Când nu este nici o descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu" (Proverbe 29:18). Dacă Dumnezeu ţi-a dat o viziune, urmeaz-o şi crede că El poate face lucruri extraordinare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu