Rămâi acolo până îţi voi spune eu. (Matei 2:!3)
Voi sta acolo unde m-ai pus; aşa voi face, dragă Doamne,
Deşi aş vrea atât de mult să plec;
Ardeam de nerăbdare să merg înainte cu oamenii simpli,
Da, vroiam să-i conduc, Tu ştii.
Mi-am plănuit să ţin pasul cu muzica tare,
Să mă bucur când steagul flutură în vânt,
Să stau drept şi mândru în mijlocul luptei,
Dar voi sta acolo unde m-ai pus.
Voi sta acolo unde m-ai pus; voi lucra, dragă Doamne,
Chiar dacă ogorul este mic şi îngust,
Şi pământul este neîngrijit şi plin de pietre mari,
Şi pare a fi lipsit de viaţă.
Ogorul este al Tău, numai dă-mi sămânţa,
Şi o voi semăna fără teamă;
Voi ara pământul uscat şi voi aştepta ploaia,
Şi mă voi bucura când primele fire verzi se vor ivi;
Voi lucra acolo unde m-ai pus.
Voi sta acolo unde m-ai pus; aşa voi face, dragă Doamne,
Voi suporta povara şi arşiţa zilei,
Încrezându-mă întotdeauna în Tine pe deplin; când va apune soarele
Voi pune spicele de grâu la picioarele Tale.
Şi apoi, când lucrarea mea de pe pământ se va sfârşi şi se va împlini,
În lumina strălucitoare a eternităţii,
Când toate dosarele vieţii s-au închis, voi vedea cu siguranţă
Că a fost mai bine să stau decât să plec;
Voi sta acolo unde m-ai pus.
O, inimă neliniştită – care baţi împotriva gratiilor închisorii împrejurărilor tale şi tânjeşti după un câmp mai larg de utilitate – lasă-L pe Dumnezeu să-ţi dirijeze toate zilele. Răbdarea şi încrederea, chiar în mijlocul monotoniei rutinei tale zilnice, vor fi cea mai bună pregătire pentru a mânui cu curaj stresul şi tensiunea unei oportunităţi mai mari, pe care Dumnezeu s-ar putea să ţi-o trimită într-o zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu