Singur? - Nu singur! Nu esti singur Iedidia

Eu singur am rămas din proorocii Domnului. (1 Împărati 18:22)

Am rămas numai eu singur ... Am rămas numai eu singur. (1 Împărati 19:10,14)
Dar voi lăsa în Israel şapte mii de bărbaţi, şi anume pe toţi cei ce nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal. (1 Împărati 19:18)
Atunci a numărat tot poporul... şi erau şapte mii. (1 Împărati 20:15)
Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni (naturi) ca şi noi. (Iacov 5:17)

Este un lucru plin de îndurare că, în consemnarea vietilor celor mai folositi si reprezentativi slujitori ai Săi, Domnul nu a ascuns niciodată slăbiciunile lor. Cei mai multi biografi par a crede că si-ar răni subiectii, că le-ar atenua mărturia sau că ar dăuna lucrării la care au fost chemati dacă s-ar sprijini pe natura umană, pe latura ei neputincioasă, dacă ar scoate în evidentă momentele ruinării lor. Există de asemenea o bunătate eronată în această omitere: ideea că noi toti suntem atât de gresiti încât nu ar trebui niciodată să facem referire la slăbiciunile altora. Dacă viata omului L-a slăvit pe Dumnezeu cu adevărat, iar lucrarea lui a fost o lucrare pentru Dumnezeu cu adevărat, aceasta nu face decât să intensifice harul lui Dumnezeu, să arate cum binecuvintează El chiar o fiintă umană, un vas imperfect. Si nimeni care Îl iubeste pe Domnul cu adevărat nu va considera acest lucru drept un refugiu sau o trecere cu vederea a esecurilor repetate. În acelasi timp, este adevărat că Dumnezeu este Singurul care are dreptul să vorbească despre slăbiciunile omenesti si oricine face astfel sub călăuzirea Lui, trebuie să o facă cu adâncă umilintă si frică - motivul pentru acest lucru este recunoscut în cazuri reprezentative precum: Moise, Ilie, David, Petru, etc. Chiar si în cazul lui Cristos, desi El nu a cedat, totusi acest factor a rămas valabil, iar în cazul Lui faptul acesta se vede atât de clar. Iar factorul este:

Satan cunoaste momentul nostru cel mai slab si se foloseste de el.

Când Stăpânul a postit timp de patruzeci de zile si de nopti si a flămânzit, Satan a venit să-L pună la încercare. Pe lângă alti factori prezenti în cazul lui Ilie si a celorlalti, nu există îndoială că epuizarea fizică si nervoasă a experientelor lui recente a pregătit terenul promitător pentru atacul vrăjmasului misel. Când Moise a făcut marea lui greseală de la stâncă, se vede clar că el era un om suprasolicitat si desi slăbiciunea este arătată din plin, iar rezultatul este unul foarte dureros din punct de vedere omenesc, el nu a fost recunoscut niciodată după aceea, în istorie, drept un esec; ci el este unul din cei care stă alături de Domnul pe Muntele schimbării la fată. David avea încă un loc înalt de cinste si de apreciere în planurile divine, iar numle lui se regăseste pretutindeni în Scriptură, purtând aprecierea divină în ciuda esecurilor dureroase din viata lui. El a suferit, este adevărat, dar Dumnezeu stie că în vietile celor care contează pentru El există forte la lucru care sunt suplimentare slăbiciunilor omenesti. Acest lucru se vede atât de clar în cazul lui Petru, al cărui esec îngrozitor a fost lucrarea lui Satan după cum spusese Domnul; de aceea nu este îndoială că Satan stia punctul si momentul slab al lui Petru.

Totusi, trebuie să retinem că, desi aceste versete cu privire la aceste lucruri ne sunt date pentru mângâierea noastră, si pentru a intensifica harul lui Dumnezeu, ele nu ne sunt date pentru a atenua sau pentru a scuza neputintele noastre, ci de a ne face constienti de felul cum poate obtine Satan un avantaj, pentru a ne arăta punctele periculoase de pe calea rodniciei spirituale.

În cazul care ne stă în fată, cel al lui Ilie, există un singur lucru pe care dorim să-l observăm, iar observarea credem că va fi de ajutor pentru unii. Iată care este aceasta: în momentul slăbiciunii lui Ilie, Satan a semănat o minciună în mintea lui, iar el a acceptat-o. Domnul nostru a spus despre Satan că ”este un mincinos si tatăl minciunii” (Ioan 8:44). În acest caz, el a dat nastere minciunii că Ilie era singurul prooroc credincios al lui Dumnezeu care mai rămăsese în Israel. Existase teren acolo pentru această sământă. Omul lupta o luptă singuratică; ara o brazdă singuratică; mergea pe o cale singuratică. Nu există îndoială în această privintă.

Singurătatea face parte din pretul autoritătii

Dacă urmărim să mergem mai departe cu Dumnezeu, dincolo de gradul care este acceptat de majoritatea, să tindem spre o viată creștină adevărată, dacă suntem chemati să deschidem calea pentru avansarea vietii spirituale sau slujirii divine, dacă am primit o viziune a voii si planului lui Dumnezeu pe care multimea generală a copiilor lui Dumnezeu – si nici chiar mare parte a slujitorilor lui Dumnezeu – nu o vede, atunci calea noastră va fi foarte singuratică.

Există multe alte căi prin care simtim singurătatea. Poate din motive geografice sau datorită unei experiente lăuntrice prin care trecem; o experientă sau o perioadă pe care nu o putem împărtăsi cu altii, nici măcar cu cei mai apropiati. Toate acestea si alte motive, pot deveni pentru fiecare ”pustiul” nostru, unde pătrunde Satan si, odată ce există un prilej, treaba lui este să împingă lucrurile pe tărâmul neadevărului si să ne spună că de fapt, noi suntem absolut singuri. Nu este un lucru rar pentru el să spună unui copil al lui Dumnezeu că Dumnezeu l-a părăsit sau că a părăsit-o.

Ilie a crezut cu adevărat că el era singurul care mai rămăsese credincios lui Dumnezeu, iar el si-a repetat plângerea de câteva ori: ”am rămas singur”. El a pierdut din vedere posibilitatea ca proorocii despre care vorbise Obadia să fi fost ascunsi, să fi rămas și ei în aceea credinciosie ascunsă sau cel putin unii dintre ei. Dar Domnul stia mai bine si i-a spus despre cei sapte mii de sfinti care nu s-au predat, care nu au capitulat în fata lui Baal sau a Izabelei. Faptul este că ceea ce credea Ilie era de-a dreptul fals. Dacă privim la lucruri din punct de vedere omenesc vom fi limitati, dar dacă le privim prin prisma cerului vom vedea mult mai mult.

Ei bine, care este răspunsul? Mai întâi, dragostea Domnului stia măsura deplină a fragilitătii umane înainte de a ne chema la El; prin urmare, acea dragoste fiind atotcunoscătoare, ea nu renuntă deoarece are de-a face cu ceva nevăzut, ceva încă neexplicat.

În al doilea rând, Domnul nu cere nimic mai mult decât o inimă întreagă pentru El. Acesta este terenul pe care El va înainta. Doar necredinta si neascultarea persistentă, fătisă, absolută Îl va face pe Domnul să spună: ”Priveste aici, copilul Meu, te iubesc si vreau să merg mai departe cu tine si voi merge mai departe doar dacă vei avea încredere în Mine si-Mi vei răspunde. Dar nu putem merge mai departe până ce nu te adaptezi; nu facem decât să stăm pe loc si să asteptăm ca acest lucru să se întâmple.”

În al treilea rând, dacă este adevărat că Domnul nu lasă si nu părăseste pe ai Săi, la fel de adevărat este că ei nu sunt singurii copii ai Domnului. Este o REALITATE, cu totul aparte de învătătură, că trupul este una si el are multe mădulare (1 Cor. 12:12). Acea REALITATE nu depinde de doctrină, este pur si simplu o realitate. Mai mult, Duhul Sfânt îl alcătuieste. El este Duhul unitătii; există ”părtăsia Duhului Sfânt”; părtăsia credinciosilor în si prin Duhul Sfânt. Există întotdeauna credinciosi care se roagă pentru ”toti sfintii”, majoritatea fiind complet necunoscuti lor în această lume. Dacă ne-am bizui pe realitatea lui Dumnezeu în această privintă, si, prin credintă, am vedea valoarea ”rugăciunii pentru toti sfintii”, am găsi o eliberare minunată si un ajutor pentru singurătatea noastră.

Dar să înfruntăm realitatea: o anumită măsură si un anumit fel de singurătate se VOR lega de valoarea aceea deosebită pe care o păstrează Domnul si pe caută să o aibă, în noi; iar noi trebuie să acceptăm acest lucru cu curaj, amintindu-ne că altfel, acea valoare nu ar fi posibilă. Isus era în stare să facă fată multor situatii dificile deoarece El învătase secretul singurătătii.