Asteptarea celui neprihanit este doar bucurie....caci totul ii vine la timp celui ce stie sa astepte....oare si mie?:(

Veşnic să trăiesc, şi tot nu aş găsi răspunsul la eterna întrebare: de ce?
Între tine şi mine sunt kilometri distanţă, ani distanţă, oameni distanţă şi gânduri distanţă. Şi, cel mai important dintre toate, sentimente distanţă... Dar toate astea sunt fleacuri... Când am spus că vreau să trăiesc, nu mi-am imaginat că viaţa va fi prea roz. Dar nici că va fi atât de crudă. Am crezut că va fi... banală. Acum realizez că viaţa e singurul lucru care exclude acest cuvânt. Orice, în afară de banalitate.
Niciodată să nu spui "mai e timp". Timpul nu e al tău. Nu e de partea ta. Niciodată nu a fost. Dacă ai putea să opreşti timpul, şi să rămâi aici, pe veci aici, aşa cum eşti acum, probabil ai putea trece bariera care ne desparte. Dar asta e imposibil. Nu pentru că nu a făcut-o nimeni niciodată, ci pentru că nu îţi doreşti îndeajuns de mult. Nimic nu e imposibil pentru cel care îşi doreşte ceva cu toată fiinţa.
Nu aş putea ajunge niciodată la inima ta. Dar nu pentru că nu-mi doresc. Să fii chiar şi atât de aproape de mine, încât să-ţi simt respiraţia fără să vreau, şi tot nu am fi cu adevărat aproape unul de altul. Dacă tu ai fi în mijlocul lumii, eu aş fi în colţul cel mai îndepărtat al ei. Iar dacă eu aş fi în mijlocul lumii... tu ai fi la fel de departe, dar fără să îţi dai câtuşi de puţin silinţa. Nu distanţa actuală ne desparte pe noi, ca fiinţe, ci zidul care ne separă destinele, vieţile, zâmbetele... Zidul pe care noi ne-am străduit atâta amar de vreme să-l ridicăm... Şi am reuşit! De acum, va fi mult mai greu să-l prăbuşim... N-a fost greu să-l construim. O simplă banalitate. Nepăsare, neancredere... sentimente confuze, poate chiar de ură, şi mai ales tăcere. Mai întâi, zidul era doar o formă conturată, nedesluşită. Pe atunci, totul mai era încă o joacă. Mai apoi, când lucrurile au devenit serioase, şi la fel şi noi, dintr-o simplă formă a luat viaţă un zid real, puternic, neclintit. Nu poţi să te caţeri până sus şi să arunci o privire dincolo de el. Nu poţi să faci nimic... Da, vrei să opreşti timpul în loc. Dar cine nu vrea? Nu... nu acum. Poate altcândva. Mai târziu. Când îţi vei dori cu adevărat.
Poate acest zid e doar în închipuirea mea. Sau poate doar în închipuirea ta. Sau... poate există cu adevărat. Fie că există, fie că nu, nu voi putea ajunge niciodată la tine... Pot să te ating, dar sigur nu eşti tu. Doar o formă, un contur, o fiinţă care are viaţă şi, totuşi, nu e ea...
Sunt mii de răspunsuri la întrebarea: de ce? Sau poate nici măcar unul. Nu poţi să ştii de ce. Poţi doar să crezi. Dar, până când vei afla de ce, nu încerca să te amăgeşti singur. Toate lucrurile au vremea lor. Pe moment, nu poţi face nimic. Ai vrut să construieşti un zid, şi ai reuşit. Mă bucur pentru tine. Atunci, de ce eşti nefericit? Vrei să schimbi ceva? E prea târziu...
Sau poate prea devreme. Cine ştie? Dacă eu aş putea să opresc timpul, aş face-o. Vreau nici să mă întorc înapoi, în trecut. Vreau şi eu să primesc răspunsul la întrebarea: de ce? Până acum, nu l-am primit... De fiecare dată când am întrebat, mi s-a răspuns "Nu acum, e prea devreme. E prea devreme ca să ştii, ca să înţelegi. Nu acum... Mai târziu." Nu acum... dar oare când? Timpul trece, iar eu nu pot face nimic. Ba da. Pot să aştept. Şi, la urma urmei, unde duce aşteptarea? Aşteptând, faci ceva cu viaţa ta? Îţi răspunde aşteptarea la întrebările pe care ţi le pui mereu?
Aştepţi. Şi? Ce se întâmplă? Cât mai durează? Cer chiar atât de mult? Nu vreau nimic altceva. Vreau doar să ştiu de ce! E doar o întrebare...
Da, doar o întrebare. O întrebare crucială. Nu pot să-ţi spun. Ştiu doar că mai durează. O zi, un an, poate o veşnicie... Da, mai durează. E doar o întrebare, dar atunci când vei primi răspunsul, vei avea cheia binelui şi răului, cheia tuturor uşilor încă nedeschise, cheia tuturor secretelor încă neaflate, şi cheia tuturor inimilor care n-au aflat încă iubirea...
"De ce?" Da, cine nu vrea să afle? Dar nu acum... Şi mai durează... Mai durează... Oare cât?! "O nadejde amanata imbolnaveste inima" ... inima mea sufera!