marți, 7 septembrie 2010

Neiertarea ( Revista RONI)

Neiertarea este un obstacol
în calea împlinirii scopului Lui cu tine
A sti si a actiona

iată 2 lucruri care merg mână în mână

Tot ce ştiu este că mi-am cerut iertare… răspunsul a venit însă ca un trăznet… “Crezi că zici „iartă-mă” şi ai rezolvat totul?”… Tremuram… înghiţeam în sec şi îmi controlam cu greu plânsul…..însă am auzit totuşi un glas, şoptit ce a răspuns: „Esenţa iertării NU o găseşti în a calca pe cineva pe nervi şi apoi a-i cere iertare, ci esenţa iertării stă în a ierta imposibilul”
Aveam în faţa mea pe cel ce îmi fusese un bun prieten ani de zile. Un om despre care odată am spus că este fără cusur… am petrecut ani binecuvântaţi ca buni amici… şi deodată existau probleme… neiertare şi durere… m-am gândit repede ce înseamnă a ierta… în mintea mea se auzea ca un ecou de 7 ori câte 7… dar nu puteam să îi schimb eu inima… nici măcar printr-un simplu “Te rog, iartă-mă3694165585_2a6904bc84“… mă gândeam oare care este faza?… unde nu m-am prins?… am cerut iertare şi am primit în schimb un răspuns dur şi nemulţumire… mai mult chiar, eram deja în război… şi războiul lăsa victime…wow!… şi apoi tot ceea ce a urmat a fost greu… însă am învăţat destul de multe .
Timpul a trecut, tot ce s-a întâmplat a rămas proaspăt în inima mea. Dar într-o zi, încet, Dumnezeu
s-a apropiat de mine şi mi-a arătat că şi eu eram afectată de neiertare. Eram pe genunchi în închinare… am auzit deodată vocea Celui ce îmi vorbeşte blând de atâţia ani, era ….vocea Tatălui meu… îmi cerea să mă ridic şi să privesc în faţa mea cu ochii deschişi. Eram curioasă ce urma să aflu. Am auzit clar: “…tu trebuie să-l ierţi… altfel nu vei vedea ceea ce Eu am pregătit pentru tine… acum relaţia ta cu Mine poate fi blocată de neiertare, mai mult eşti cu spatele la tot ce Eu am pregătit pentru tine şi slujirea ta pentru viitor…”. Imediat am realizat că El avea dreptate .Şi chiar dacă nu ar fi avut.. tot L-aş fi ascultat. Am luat imediat hotărârea înaintea cerului “….DA IERT…” şi m-am gândit :” Aceasta este atitudinea ce trebuie să o adopt”. Apoi încet, încet… au urmat paşii pentru vindecare. Paşi ce i-am aflat chiar acolo în tabăra de tineri unde mă aflam, când El mi-a cerut să iert, paşi ce aş dori să vi-i împărtăşesc şi vouă:

Iertarea este o problemă ce trebuie rezolvată întâi între tine şi Dumnezeu!
Lasă povara pe umerii Lui, nu duce tu tot greul.
Iartă pentru a nu întrista Duhul Sfânt, altfel vei acţiona în firea pământească cu amărăciune, iuţime, mânie, răutate etc.
Iartă pentru a evita capcanele celui rău.

1. Mărturiseşte-ţi greşeala şi fii gata să îţi recunoşti partea ta de vină.
Poate cel iertat nu se va schimba, însă tu trebuie să te schimbi.
2. Scrie pe o hârtie numele celor ce te-au rănit prin: respingere, lipsă de respect, lipsă de dragoste, lipsă de atenţie, indiferenţă, nedreptate, maltratare, neiertare, trădare etc.
3. Pune lista în faţa lui Dumnezeu şi roagă-te pentru tine şi pentru ei. Pe această listă nu Îl pune pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu poate fi acuzat sau iertat de tine.
4. Priveşte-ţi inima, durerea şi mânia realist. Verifică-te şi vezi ce simţi. Nu este păcat să recunoşti realitatea propriilor emoţii şi sentimente.
5. Recunoaşte semnificaţia crucii, pentru că ea legalizează iertarea. Poate inima ta strigă “Nu este corect… unde este dreptatea…?”. Nu uita: dreptatea este pe crucea Golgotei. Iertarea funcţionează prin substituire (înlocuire), la fel ca la jertfa de pe cruce pentru noi.
6. Hotărăşte-te să îngropi povara păcatului celui ce ţi-a greşit şi nu umbla cu vorbe, poveşti şi informaţii privitoare la cel ce ţi-a greşit.
7. Decide să ierţi, activează în tine voinţa, conştient că ai eliberat pe cineva. Crede că încet, încet sentimentele rele vor dispărea.
8. Distruge lista… acum eşti liber… şi tu şi ei.
9. Mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru lecţia iertării necondiţionate.

Nu avea aşteptări de la cei ce i-ai iertat,
Dar roagă-te pentru ei, ca să se poată bucura de libertatea iertării.
Încearcă să îi înţelegi pe cei iertaţi; şi ei sunt nişte victime.
Nu te mai gândi la sentimentele ce revin: amărăciune, jignire, durere, mânie.
Luptă-te împotriva acestor sentimente cu armele Lui.
Stai alături de cel iertat, fără reacţii negative.

Cosmina Berchi – Alba Iulia

(PRIN ACEST ARTICOL MI-A VB AZI DUMNEZEU DESPRE IERTARE NECONDITIONATA SI MA POCAIESC DE TOATA NEIERTAREA SI DE TOATA ATITUDINEA NEDUMNEZEIASCA PE CARE AM AVUT-O FATA DE TINE IEDIDIA)

Exercitiu de iubire

:-) M-am trezit într-o zi… cu gândul expres de a scrie o scrisoare logodnicului meu, cum aștept să fiu iubită de el…

Și…surpriza a fost pentru mine :-). Peste câteva clipe a intrat logodnicul meu în camera mea, m-a sărutat blând și m-a salutat, luminându-mi ziua.

De vis…dar chiar real a fost. Fetele pot înțelege încântarea inimii mele…

Vă salut cu drag după un timp de vacanță :-). Sper că ați avut o vară bună…eu sunt în toiul pregătirilor de nuntă :-), la sfârșitul lunii septembrie mă căsătoresc cu cel mai minunat bărbat…

Am avut parte de multe lecții – din partea Domnului – privind relațiile..și m-am gândit să aștern frânturi din ceea ce am învățat, poate mai există persoane care merg pe același drum și poate va fi de folos…

I-am pus numele ”exercițiu de iubire ” acestui articol pentru că, într-un mod revelator, am înțeles că e nevoie de exercițiu să poți să iubești…

"Cum să iubesc? Ce trebuie să exersez ca să pot iubi? Cum să iubești o femeie? Cum să iubești un bărbat? Cum să mă iubesc pe mine ca să pot iubi pe aproapele meu?"

Știu că nu sunt gânduri de o clipă. Și sunt conștientă că s-a vorbit și se vorbește mult despre aceste subiecte.. Dar nu doresc să reinventez roata :D, ci doar să prezint un punct de vedere personal… Poate gândurile mele vor fi de folos cuiva…

M-am gândit mult la lucrurile astea..și încă mă gândesc…"diferența dintre ”nevoia / dorința ” femeii versus ”nevoia / dorința ” bărbatului…"

Iată câteva lucruri care te ajută (ca și femeie) să iubeaști un bărbat:

  • fă-ți ”ordine” în propria-ți părere despre tine! (modul în care te iubești – sau NU – va determina modul în care vei iubi…sau NU)
  • dacă nu ai o imagine sănătoasă despre tine însăți, caută pe cineva matur în credință care să te ajute să ” îndrepți ” această situație!

Este fundamental acest lucru atunci când vine vorba de relații…Și vorbesc în primul rînd din propria-mi experiență!!!

  • Modul în care te iubești – potrivit măsurii Cuvântului Lui Dumnezeu – determină măsura cu care vei iubi pe cei din jur, respectiv pe partenerul tău.

E ca o oglindă…și reflectă tot ce e în tine.

  • învață să faci complimente. Încurajează. E important pentru partenerul tău să audă de la tine că tu crezi că el e puternic, frumos, deștept, demn de încredere, etc.

EXERSEAZĂ până devine natural.

  • exersează să împărtășești toată inima ta cu el. Dar nu lăsa amărăciunile, frustrările zilei să se reverse peste el! OBLIGATORIU!!!

Adu inima ta plină de frământări, Domnului, nu partenerului. Ideea de bază e să-l sprijini…NU să-l sugrumi cu problemele de zi cu zi…

Clădește relația…

  • debarasează-te de nehotărâri ( ” ar trebui să fiu cu el? ”, ” am luat decizia bună? ”, etc.)

Stai înaintea Domnului, clarifică-ți motivația, momentul revelației – în care ai acceptat să intri in această aventură – și…dă ”cancel” la tot ce vine pe lângă.

  • exersează încrederea în partenerul tău!!! Lasă-l să ia hotărâri pentru relația voastră și ai încredere în potențialul lui de conducător!!!

Potrivit Scripturii, dacă o femeie preia conducerea unei relații, NU e dumnezeiesc – sub nici o formă – trebuie pocăință maximă și să te retragi din această ”funcție” care nu ți-e fost dată ție ci partenerului tău.

Aceste ”exerciții” de încredere vă vor ajuta pe drumul căsniciei.

  • exersează optimismul și pozivitismul!!! Învață să vezi partea senină a vieții, a situațiilor prin care treci!

Simona Loga

marți, 24 august 2010

CUM SA Al PACE IN INIMA



"Sufletul îmi este liniştit şi potolit" (Psalmul 131:2)

Unul din cei mai mari factori care induc stresul în zilele noastre este zgomotul. Noi trăim într-o lume zgomotoasă. Pentru a te bucura de o atmosferă mai plină de pace - trebuie să o creezi! Aşa că găseşte un loc în care să nu fii întrerupt şi învaţă să te bucuri de linişte pentru o vreme. Dacă eşti o persoană cu multă energie, presată de timp, orientată spre rezultate şi ai prea multe de făcut, iar timpul nu-ţi ajunge, vei descoperi că nu este uşor. Şi înainte să crezi că: "Nu este ceva foarte spiri­tual", stai şi gândeşte-te puţin la aceste patru versete:

1) "Lucrarea neprihănirii va fi pacea, roadă neprihănirii: odihna şi liniştea pe vecie" (Isaia 32:17);

2) "Mai bine o mână plină de odihnă, decât amândoi pumnii plini de trudă şi goană după vânt" (Eclesiastul 4:6);

3) "Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi" (1 Tesaloniceni 4:11);

4) "Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu" (Psalmul 46:10). Este cu neputinţă să ai o viaţă zgo­motoasă şi să te aştepţi să umbli în pace.

Domnul Isus Şi-a făcut timp să aibă pace şi să stea singur. Nimeni nu a avut un scop mai înalt şi nici solicitări mai multe decât El. Totuşi, Biblia spune că El "se ducea în locuri pustii, şi Se ruga" (Luca 5:16). Dacă Domnul Isus a avut nevoie de stilul acesta de viaţă, cu certitudine că şi tu ai nevoie. Pentru a-ţi reface trupul, mintea şi spiritul este esenţial să petreci timp în linişte cu Dumnezeu. Adevărul este că ai nevoie de lucrul acesta în mod regulat, aşa că perseverează şi nu lăsa pe nimeni să ţi-l ia. Stabileşte-ţi programul în jurul lui Dumnezeu - nu-L include pe Dumnezeu în funcţie de programul tău.

SiliconBible.com

SiliconBible.com

http://siliconbible.com/indexRo.html