M-am săturat de noapte, nu neapărat ca şi concept, ci ca realitate. Când am ajus aici iubeam ploile de vară şi lungile zile care se terminau doar într-o uşoară înserare. Nu cunoşteam bezna decât în timpul furtunilor. Atunci parcă tot cerul se închidea şi oraşul părea de cremene. Doar câteva lumini vegheau acea furie a naturii, dar totul era fals, mecanic, artificial. Nu exista motiv să te îndoieşti de lumină, pentru că toată negură se risipea în câteva ceasuri. Adormeai pe lumină şi te trezeai în lumină. Acum am parte de echilibrul verii. Lumina e rară şi o întâlnesc foarte târziu, când dă să apună. Nu ştiu cât voi mai suportă lipsa ploilor de nord. Marea e îngheţată şi nu înţelegi mare lucru din valurile ei. Doar o barcă părăsită şi un pescăruş suficient de nebun care a uitat fugă se străduiesc să păstreze amintirile drumului spre casă.
Uneori cazi într-o melancolie teribilă, soră cu depresia, fără un motiv concret. O iei ca atare şi cauţi planeta celor doi sori, de parcă aşa ar fi mai uşor să aştepţi primăvara. Îţi cuminţeşti nervii şi îţi asumi nespusul, ca semn de normalitate.
Oricum, nu mai e mult până la sminteală, dar sunt sigur că primăvara nu-mi va trăda răbdarea, aducând amiaza unui nou ev.
Cred în frumuseţea fiecărei zile, însă uneori mă îndoiesc de noapte. Ar fi prea anapoda să nu o fac.
Tata, recunosc ca nu am inteles faptul ca ma accepti in mod neconditionat. Aleg sa cred ca dragostea Ta pentru mine este neschimbata chiar si atunci cand nu merit sa fiu iubita. Imi iert tata, mama si inaintasii pentru respingerea pe care au transmis-o in viata mea. Cer eliberarea de blestemul respingerii in Numele lui Isus. Apartin familiei lui Dumnezeu si primesc binecuvantarea acestei mosteniri. Ii iert pe cei care m-au respins in viata. Revendic libertatea pe care o am in Isus si doresc sa fiu libera de puterea cuvintelor si a actiunilor care m-au ranit.
Marturisesc ca pentru a diminua durerea respingerii m-am comportat in moduri prin care i-am respins pe altii, m-am respins pe mine insami si am blocat acceptarea si dragostea Ta pentru mine, ceea ce m-a tinut in singuratate si izolare.
Aleg azi sa inteleg protectia si acceptarea neconditionata a Tatalui, ramanand in Isus si ascultand de poruncile Sale.
Nu primesc un duh de robie care sa ma conduca spre frica, ci doresc un Duh de infiere prin care strig Ava, Tata!
Eu singur am rămas din proorocii Domnului. (1 Împărati 18:22)
Am rămas numai eu singur ... Am rămas numai eu singur. (1 Împărati 19:10,14) Dar voi lăsa în Israel şapte mii de bărbaţi, şi anume pe toţi cei ce nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal. (1 Împărati 19:18) Atunci a numărat tot poporul... şi erau şapte mii. (1 Împărati 20:15) Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni (naturi) ca şi noi. (Iacov 5:17)
Este un lucru plin de îndurare că, în consemnarea vietilor celor mai folositi si reprezentativi slujitori ai Săi, Domnul nu a ascuns niciodată slăbiciunile lor. Cei mai multi biografi par a crede că si-ar răni subiectii, că le-ar atenua mărturia sau că ar dăuna lucrării la care au fost chemati dacă s-ar sprijini pe natura umană, pe latura ei neputincioasă, dacă ar scoate în evidentă momentele ruinării lor. Există de asemenea o bunătate eronată în această omitere: ideea că noi toti suntem atât de gresiti încât nu ar trebui niciodată să facem referire la slăbiciunile altora. Dacă viata omului L-a slăvit pe Dumnezeu cu adevărat, iar lucrarea lui a fost o lucrare pentru Dumnezeu cu adevărat, aceasta nu face decât să intensifice harul lui Dumnezeu, să arate cum binecuvintează El chiar o fiintă umană, un vas imperfect. Si nimeni care Îl iubeste pe Domnul cu adevărat nu va considera acest lucru drept un refugiu sau o trecere cu vederea a esecurilor repetate. În acelasi timp, este adevărat că Dumnezeu este Singurul care are dreptul să vorbească despre slăbiciunile omenesti si oricine face astfel sub călăuzirea Lui, trebuie să o facă cu adâncă umilintă si frică - motivul pentru acest lucru este recunoscut în cazuri reprezentative precum: Moise, Ilie, David, Petru, etc. Chiar si în cazul lui Cristos, desi El nu a cedat, totusi acest factor a rămas valabil, iar în cazul Lui faptul acesta se vede atât de clar. Iar factorul este:
Satan cunoaste momentul nostru cel mai slab si se foloseste de el.
Când Stăpânul a postit timp de patruzeci de zile si de nopti si a flămânzit, Satan a venit să-L pună la încercare. Pe lângă alti factori prezenti în cazul lui Ilie si a celorlalti, nu există îndoială că epuizarea fizică si nervoasă a experientelor lui recente a pregătit terenul promitător pentru atacul vrăjmasului misel. Când Moise a făcut marea lui greseală de la stâncă, se vede clar că el era un om suprasolicitat si desi slăbiciunea este arătată din plin, iar rezultatul este unul foarte dureros din punct de vedere omenesc, el nu a fost recunoscut niciodată după aceea, în istorie, drept un esec; ci el este unul din cei care stă alături de Domnul pe Muntele schimbării la fată. David avea încă un loc înalt de cinste si de apreciere în planurile divine, iar numle lui se regăseste pretutindeni în Scriptură, purtând aprecierea divină în ciuda esecurilor dureroase din viata lui. El a suferit, este adevărat, dar Dumnezeu stie că în vietile celor care contează pentru El există forte la lucru care sunt suplimentare slăbiciunilor omenesti. Acest lucru se vede atât de clar în cazul lui Petru, al cărui esec îngrozitor a fost lucrarea lui Satan după cum spusese Domnul; de aceea nu este îndoială că Satan stia punctul si momentul slab al lui Petru.
Totusi, trebuie să retinem că, desi aceste versete cu privire la aceste lucruri ne sunt date pentru mângâierea noastră, si pentru a intensifica harul lui Dumnezeu, ele nu ne sunt date pentru a atenua sau pentru a scuza neputintele noastre, ci de a ne face constienti de felul cum poate obtine Satan un avantaj, pentru a ne arăta punctele periculoase de pe calea rodniciei spirituale.
În cazul care ne stă în fată, cel al lui Ilie, există un singur lucru pe care dorim să-l observăm, iar observarea credem că va fi de ajutor pentru unii. Iată care este aceasta: în momentul slăbiciunii lui Ilie, Satan a semănat o minciună în mintea lui, iar el a acceptat-o. Domnul nostru a spus despre Satan că ”este un mincinos si tatăl minciunii” (Ioan 8:44). În acest caz, el a dat nastere minciunii că Ilie era singurul prooroc credincios al lui Dumnezeu care mai rămăsese în Israel. Existase teren acolo pentru această sământă. Omul lupta o luptă singuratică; ara o brazdă singuratică; mergea pe o cale singuratică. Nu există îndoială în această privintă.
Singurătatea face parte din pretul autoritătii
Dacă urmărim să mergem mai departe cu Dumnezeu, dincolo de gradul care este acceptat de majoritatea, să tindem spre o viată creștină adevărată, dacă suntem chemati să deschidem calea pentru avansarea vietii spirituale sau slujirii divine, dacă am primit o viziune a voii si planului lui Dumnezeu pe care multimea generală a copiilor lui Dumnezeu – si nici chiar mare parte a slujitorilor lui Dumnezeu – nu o vede, atunci calea noastră va fi foarte singuratică.
Există multe alte căi prin care simtim singurătatea. Poate din motive geografice sau datorită unei experiente lăuntrice prin care trecem; o experientă sau o perioadă pe care nu o putem împărtăsi cu altii, nici măcar cu cei mai apropiati. Toate acestea si alte motive, pot deveni pentru fiecare ”pustiul” nostru, unde pătrunde Satan si, odată ce există un prilej, treaba lui este să împingă lucrurile pe tărâmul neadevărului si să ne spună că de fapt, noi suntem absolut singuri. Nu este un lucru rar pentru el să spună unui copil al lui Dumnezeu că Dumnezeu l-a părăsit sau că a părăsit-o.
Ilie a crezut cu adevărat că el era singurul care mai rămăsese credincios lui Dumnezeu, iar el si-a repetat plângerea de câteva ori: ”am rămas singur”. El a pierdut din vedere posibilitatea ca proorocii despre care vorbise Obadia să fi fost ascunsi, să fi rămas și ei în aceea credinciosie ascunsă sau cel putin unii dintre ei. Dar Domnul stia mai bine si i-a spus despre cei sapte mii de sfinti care nu s-au predat, care nu au capitulat în fata lui Baal sau a Izabelei. Faptul este că ceea ce credea Ilie era de-a dreptul fals. Dacă privim la lucruri din punct de vedere omenesc vom fi limitati, dar dacă le privim prin prisma cerului vom vedea mult mai mult.
Ei bine, care este răspunsul? Mai întâi, dragostea Domnului stia măsura deplină a fragilitătii umane înainte de a ne chema la El; prin urmare, acea dragoste fiind atotcunoscătoare, ea nu renuntă deoarece are de-a face cu ceva nevăzut, ceva încă neexplicat.
În al doilea rând, Domnul nu cere nimic mai mult decât o inimă întreagă pentru El. Acesta este terenul pe care El va înainta. Doar necredinta si neascultarea persistentă, fătisă, absolută Îl va face pe Domnul să spună: ”Priveste aici, copilul Meu, te iubesc si vreau să merg mai departe cu tine si voi merge mai departe doar dacă vei avea încredere în Mine si-Mi vei răspunde. Dar nu putem merge mai departe până ce nu te adaptezi; nu facem decât să stăm pe loc si să asteptăm ca acest lucru să se întâmple.”
În al treilea rând, dacă este adevărat că Domnul nu lasă si nu părăseste pe ai Săi, la fel de adevărat este că ei nu sunt singurii copii ai Domnului. Este o REALITATE, cu totul aparte de învătătură, că trupul este una si el are multe mădulare (1 Cor. 12:12). Acea REALITATE nu depinde de doctrină, este pur si simplu o realitate. Mai mult, Duhul Sfânt îl alcătuieste. El este Duhul unitătii; există ”părtăsia Duhului Sfânt”; părtăsia credinciosilor în si prin Duhul Sfânt. Există întotdeauna credinciosi care se roagă pentru ”toti sfintii”, majoritatea fiind complet necunoscuti lor în această lume. Dacă ne-am bizui pe realitatea lui Dumnezeu în această privintă, si, prin credintă, am vedea valoarea ”rugăciunii pentru toti sfintii”, am găsi o eliberare minunată si un ajutor pentru singurătatea noastră.
Dar să înfruntăm realitatea: o anumită măsură si un anumit fel de singurătate se VOR lega de valoarea aceea deosebită pe care o păstrează Domnul si pe caută să o aibă, în noi; iar noi trebuie să acceptăm acest lucru cu curaj, amintindu-ne că altfel, acea valoare nu ar fi posibilă. Isus era în stare să facă fată multor situatii dificile deoarece El învătase secretul singurătătii.
Esti unic si special, esti lumina ochilor Lui, esti pretios si ai valoare, esti binecuvantat, numele tau este ca o mireasma varsata! Iubitul meu Iedidia este alb si rumen deosebindu-se din zece mii; Capul lui Iedidia este o cununa de aur curat, pletele lui Iedidia ca niste valuri, sunt negre cum e corbul; Ochii lui Iedidia sunt ca niste porumbei pe marginea izvoarelor, scaldati in lapte, si odihnindu-se in fata lui plina; Obrajii lui Iedidia sunt ca niste straturi de mirezme in care cresc saduri mirositoare; Buzelel lui Iedidia sunt niste crini din care curge ce-a mai aleasa smirna; Mainile lui Iedidia sunt niste inele de aur, ferecate cu pietre de hrisolit; Trupul lui Iedidia este un chip de fildes lustruit, acoperit cu pietre de safir; Picioarele lui Iedidia sunt niste stalpi de marmura alba, asezati pe temelii de aur curat; Infatisarea lui Iedidia este ca Libanul, pare un tanar ales, ca cedrii; Cerul gurii lui Iedidia este numai dulceata si toata fiinta lui Iedidia este plina de farmec; Asa este iubitul meu Iedidia, asa este scumpul meu Iedidia, fiice ale Ierusalimului! Esti coroana creatiei Lui! Tu m-ai invatat ca a fi curajos inseamna sa mergi inainte desi ti-e frica, si ca nu conteaza de cate ori am fost daramata ci de cate ori m-am ridicat! Multumesc IEDIDIA
Pentru tine roaba Mea, pt tine aleasa Mea, Te-am chemat pe numele tau, Te-am chemat cu drag, desi tu nu ma Ma cunosteai. Eu sunt Domnul si nu este altul! In afara de Mine nu este alt Dumnezeu. HEPHZIBAH - Esti preaiubita Mea, iar Eu Domnul sunt preaiubitul tau (al inimii tale) pe veci! Amin
Doamne, nu ştiu ce va fi, dar Duhul Tău vorbeşte inimii mele şi ea acceptă că vor fi lucrări şi mai mari pentru sezonul în care doar am păşit. Cu Tine vom face mari isprăvi! Este o aşteptare, o foame mistuitoare a sufletului meu după revelaţiile Tale, o căutare asiduă a chipului şi a inimii Tatălui, o reîntoarcere la natura din care provin, natura Dumnezeească. Şi când la Scaunul de Domnie din Ceruri se aude glasul de tunet al Celui ce şade pe Tron:” venise vremea celor răscumparaţi ai Mei!”-(Isaia 63:4b), inima mea percepe acest sunet la unison cu inima Tatălui şi înţeleg că ESTE TIMPUL! Timpul să mă regăsesc în adâncul inimii Tale, acolo unde visul Tău se impregnează adânc în inima mea, acolo unde nu pot fi despărţit de dorintele Tale, doar de ale mele…Şi lucrul acesta nu mai pare greu de făcut când sunt acoperit de căldura blândă a bătăilor inimii Tale. Şi poate dorinţele şi visele mele nu erau rele, chiar le aveam de la Tine, dar şi acestea, uneori, sunt pervertite de lumea în care trăim şi de înţelegerea noastră omenească. Le dăm valenţe omeneşti, şi le vedem aşa cum trăim. Dar visele Tale nu sunt omeneşti, nu ne aparţin, ele sunt date să împlinească destine împărăteşti, să ne ajute să învaţăm cum să trăim în Visul Tău, domnind în viaţă împreună cu Tine, nu predestinaţi, ci fiind oameni al destinului…A Te căuta, înseamnă să redau viselor de la Tine viaţa din nou! Redescoperirea viziunii Tale pentru viaţa mea! Acum înţeleg ce Pavel spune Filipenilor:
” Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. “-Filipeni 3:10-14
Degeaba uit ce este în urma mea, dacă nu văd înainte inima Tatălui deschisă să mă îmbrăţişeze ca să mă remodeleze! Să-mi cureţe visele de lucrurile murdare şi străine cu care m-am infestat pe drumul parcurs. Degeaba încerc să las trecutul în urmă, dacă nu îl fac asemenea mortii lui Hristos.
Degeaba mă arunc inconştient înainte, frustrat de trecutul şi eşecurile mele, purtând mai departe resentimente în inimă pentru oameni şi chiar pentru Dumnezeu. E sinucidere! A te arunca “înspre ce este înainte” înseamnă a te ascunde în inima Tatălui. Doar acolo îţi vei găsi echilibrul, identitatea, drumul curat, vei descoperi ce este drept şi plăcut lui Dumnezeu…Să te arunci înspre înainte prin vederea lui Hristos!
De multe ori, inconştient, dorim să devenim omul viselor cuiva, influenţaţi de pasiuni, de lucruri bune. Dar El spune să despărţim ce este de preţ de ce este fără preţ şi ne cere “ să ne lipim” iarăşi de EL, să fim plini de pasiune pentru El. “De aceea aşa vorbeşte Domnul: “Dacă te vei lipi iarăşi de Mine, îţi voi răspunde iarăşi, şi vei sta înaintea Mea; dacă vei despărţi ce este de preţ de ce este fără preţ, vei fi ca gura Mea”-(Ieremia 15:19)
A te ascunde în inima Tatălui înseamnă să cauţi să fii un om după inima lui Dumnezeu, ca David. Să cauţi mai mult decât orice să devii “omul visurilor lui Dumnezeu”! Şi poate că mi-e frică…Şi poate şi ţie îţi este frică să pui faţa în faţa visul tău cu Visul ADEVARULUI! Dar ce folos să mergi înainte fără o ţintă, fără un scop şi mai ales să pierzi din vedere scopul Lui.” Domnul a făcut toate pentru o ţintă…” – (Prov. 16:4a), să nu fim oameni care nu ştim încotro umblăm.
A venit timpul să-mi aliniez visele la visele Lui, să-mi acordez bătăile inimii cu ale Sale, să caut să fac voia Lui mai mult decât ce-mi doresc personal şi ce cred eu că mi-ar face bine. Şi nu pot face asta decât aruncandu-mă în inima lui Dumnezeu, îngropându-mă în dragostea neţarmurită a Tatalui care nu cunoaşte frica.” În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme n-a ajuns desăvârşit în dragoste.”-(1Ioan4:18.)
NU vreau fiu un om cunoscut prin faptele mele mareţe şi nici să rămân un anomim căutând să devin omul visurilor cuiva. Vreau să fiu omul care împlineşte visele lui Dumnezeu, şi să fiu cunoscut de El, să răman ascuns adânc în inima lui de Tată, îngropat în dragostea Lui, ca să fiu apoi înviat, visele mele devenind visele Lui, să fiu omul visurilor lui Dumnezeu, omul după inima Lui!
“Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pământ Cuvântul Lui.”-(Romani 9:28)
Poate că unii dintre voi aţi mai auzit această povestioară întro versiune diferită. Eu am mai auzit-o, şi nu ştiam cât de adevărată este, dar am găsit relatarea ei originală întrun articol din revista "Sămanţa Adevărului" din OCT. 2010. Pe mine personal m-a impresionat foarte mult şi aş vrea să vă faceţi puţin timp pentru a o citi. Dumnezeu să ne cerceteze şi să pună în noi o inimă darnică!
"FAMILIA BOGATĂ DIN BISERICA NOASTRĂ" (Eddie Ogan) Niciodată nu voi uita Paştele din anul 1946. Aveam 14 ani, sora mea mai mică, Ocy, avea 12, iar sora cea mai mare, Darlene, 16. Locuiam acasă cu mama şi noi, cele patru, ştiam cum e să trăieşti în lipsuri. Tatăl meu murise cu 5 ani în urmă, lăsând-o pe mama să crească 7 copii şcolari fără niciun ban. Până în 1946 surorile mele mai mari s-au căsătorit, iar fraţii mei au plecat de acasă. Cu o lună înainte de ziua de Paşte, pastorul bisericii noastre a anunţat că se va face o colectă specială de Paşte pentru a ajuta o familie săracă. El a cerut tuturor să economisească şi să dea cu mărinimie. Când am ajuns acasă, am început să vorbim ce putem face. Am decis să cumpărăm 23 kg de cartofi şi am mâncat din ei timp de o lună. Aceasta ne-a permis să economisim 20$ din banii care erau pentru legume, pentru a avea la colectă. Apoi, ne-am gandit că, dacă ţinem luminile stinse cât mai mult timp posibil, am economisi bani din factura de la curent pentru acea lună. Darlene a muncit la curăţenie în casă şi în curte la cât mai mulţi aveau nevoie şi amândouă am lucrat ca îngrijitoare de copii pentru cât mai multă lume. Pentru 15 cenţi, am putut cumpăra suficiente şervete de bumbac pentru a face 3 suporturi pentru ulcioare în valoare de 1$. Am adunat 20$ din vânzarea suporturilor pentru ulcioare. Săptămâna aceea a fost una din cele mai frumoase din viaţa noastră. Am numărat banii în fiecare zi să vedem câţi bani am strâns. Noaptea, obişnuiam să stăm pe întuneric şi să vorbim despre cât de bucuroasă va fi familia săracă să primească banii pe care biserica urma să îi ofere. În biserică aveam în jur de 80 de oameni, aşa că ne-am gândit că, indiferent câţi bani am avea să oferim, colecta va fi sigur de 20 de ori mai mare. La urma urmei, pastorul a amintit tuturor, în fiecare duminică, să pună deoparte pentru colecta de binefacere. În ziua dinaintea Paştelui, eu şi Ocy am mers la aprozar şi i-am cerut patronului să ne dea 3 bancnote de 20$ şi una de 10$ în schimbul mărunţişului strâns. În acea noapte am fost aşa de entuziasmaţi încât cu greu am putut adormi. Nu ne păsa că nu vom avea haine noi pentru Paşte; aveam 70$ de oferit pentru colectă. Aşteptam cu nerăbdare să mergem la biserică! În acea dimineaţă de duminică ploua. Nu aveam umbrelă şi biserica era la aproape 2 km depărtare de casă, însă nu ne păsa cum urma să ajungem acolo. Darlene avea carton în pantofii ei pentru a astupa găurile. Acesta s-a rupt şi ea s-a udat la picioare. Însă eram bucuroşi în timp ce stăteam în biserică. I-am auzit pe unii tineri vorbind despre fetele Smith că purtau aceleaşi rochii învechite. M-am uitat la ei şi la hainele lor noi, însă m-am simţit bogată. Când colecta s-a strâns, noi stăteam pe al doilea rând din faţă. Mama a dat bancnota de 10$, iar noi, fiecare din fete am pus câte o bancnotă de 20$. De obicei când ne întorceam de la biserică, cântam tot drumul. La prânz mama ne-a făcut o surpriză. Cumpărase un cofraj de ouă şi am servit ouă cu cartofi prăjiţi! Mai târziu, în acea după amiază, pastorul ne-a făcut o vizită cu maşina. Mama s-a dus la uşă, a vorbit cu el puţin şi apoi s-a întors cu un plic în mână. Am întrebat ce este, însă nu ne-a spus un cuvânt. A deschis plicul şi a scos un teanc de bani. Erau 3 bancnote de 20$, una de 10$ şi alte 17 de 1$. Mama a pus banii înapoi în plic. Am amuţit, ne-am aşezat şi am rămas cu ochii în podea. Întro clipă ne-am simţit milionari, apoi săraci lipiţi pământului. Noi, copiii, avusesem o viaţă fericită şi ne părea rău pentru oricine care nu avea o mamă şi un tată şi o casă plină de fraţi şi surori şi unde nu veneau alţi copii în vizită mai tot timpul. Credeam că e plăcut să împarţi tacâmul cu cineva şi să te asiguri că aveam toţi furculiţa sau lingura, cum se întâmpla în acea seară. Aveam 2 cuţite pe care le dădeam de la unul la altul la oricine avea nevoie. Ştiam că nu aveam multe lucruri pe care alţii le aveau, dar nu m-am gândit niciodată că eram săraci. În acea zi de Paşte am aflat că eram! Pastorul ne adusese banii strânşi pentru familia săracă, aşa că trebuia să fim săraci! Nu-mi plăcea să fiu săracă. M-am uitat la rochia mea şi la pantofii mei uzaţi şi m-am simţit aşa de ruşinată, încât nu am vrut să mă duc din nou la bierică. Cred că toată lumea a aflat că eram săraci! M-am gândit la şcoală! Eram în clasa a IX-a şi eram prima din clasa mea, din cei peste 100 de elevi. Mă întrebam dacă ceilalţi de la şcoală ştiau că suntem săraci. M-am decis că aş putea să renunţ la şcoală pentru că oricum am terminat clasa a VIII-a. Legea pe atunci cerea 8 clase obligatorii. Am rămas în linişte pentru mult timp. Apoi s-a făcut noaptea şi ne-am dus la culcare. Toată săptămâna aceea, noi, fetele, am mers la şcoală, am venit acasă şi niciuna dintre noi nu a vorbit mult. În cele din urmă, duminica, mama ne-a întrebat ce vrem să facem cu banii. Ce fac oamenii săraci cu banii? Nu ştiam. Până atunci n-am ştiut niciodată că suntem săraci. N-am vrut să mergem la biserică duminica, dar mama ne-a spus că trebuie. Cu toate că era o zi însorită, n-am vorbit pe drum. Mama a început să cânte, dar nimeni nu i s-a alăturat, iar după o strofă s-a oprit. La biserică venise un vorbitor misionar. Vorbise despre credincioşii din Africa care construiesc clădiri din chirpici, însă au nevoie de bani pentru a cumpăra acoperişul. El a spus că 100$ ar fi suficient pentru a plăti acoperişul unei biserici. Pastorul a spus: "N-am putea face un sacrificiu pentru a-i ajuta pe aceşti oameni săraci?" Ne-am uitat una la alta şi am zâmbit pentru prima oară în acea săptămână. Mama a băgat mâna în poşetă şi a scos plicul. L-a dat Darlenei, Darlene mie, iar eu l-am dat lui Ocy. Ocy l-a pus în colectă. Când s-au numărat banii din colectă, pastroul a anunţat că s-au strâns ceva mai mult de 100$. Misionarul a fost bucuros. Nu s-a aşteptat să primească o aşa de mare sumă de bani de la bisericuţa noastră. A spus: "Trebuie că aveţi nişte oameni bogaţi în biserică!" Dintro dată am înţeles! Noi am dat 87$ din cei "ceva mai mult de 100$". Noi eram familia bogată din biserică! Nu aşa a spus misionarul? Din acea zi încoace, nu am mai fost niciodată săracă. ÎNTOTDEAUNA ÎMI AMINTEAM CÂT DE BOGATĂ SUNT PENTRU CĂ ÎL AM PE ISUS!
"Căci este o proorocie care... se apropie de împlinire" (Habacuc 2:1)
Împlinirea viziunii pe care ţi-a dat-o Dumnezeu depinde de faptul de a avea o viziune; ceea ce înseamnă să aştepţi până când Dumnezeu îţi descoperă planul Lui pentru tine. Înseamnă să dedici timp şi energie; ceea ce necesită răbdare şi disciplină. Înseamnă să ştii să treci de obstacole; ceea ce necesită o bună gestionare. Biblia spune: "Când nu este nici o descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu" (Proverbe 29:18). Mai ţii minte versurile de la South Pacific : "Dacă nu ai un vis, cum îţi vei împlini visul?" Viziunea îţi dă o direcţie, te motivează, te face creativ şi harnic. Fără ea, devii pasiv, fără scop, plictisit şi vulnerabil în faţa renunţării. Dumnezeu îţi poate da o viziune pe loc, dar împlinirea ei va necesita o viaţă întreagă de învăţare, de practică şi de gestionare a provocărilor zilnice ale vieţii. În următoarele zile, haideţi să ne uităm la câteva principii ale împlinirii unei viziuni: viziunile aduc cu ele obstacole şi oportunităţi! După zeci de ani petrecuţi în America, Raymond Dawson a moştenit proprietatea bunicului său din Anglia, întorcându-se acasă, a găsit ferma şi grajdurile dărăpănate, pe un pământ plin cu pietre. Dezamăgit şi aproape să se întoarcă în America, s-a hotărât să se plimbe pentru ultima dată pe moştenirea lui fără valoare. Oprindu-se într-un colţ îndepărtat al proprietăţii sale, a observat un pârâu venind de sub nişte pietre. A început să se uite mai atent şi a descoperit izvoare termale. Astăzi este proprietarul unei staţiuni prospere, aşezate chiar pe fosta sa dezamăgire! Când îi ceri lui Dumnezeu o viziune, este posibil să te afli într-un loc plin de oportunităţi dar ascunse după mari obstacole; un loc al posibilităţilor ascunse sub munţi de probleme. Apoi El se va retrage şi se va uita cum te angajezi în lucrarea de gestionare a obstacolelor!
CHIAR DACA TOATE LUCRURILE IMI STAU IMPOTRIVA EU STIU CE MI-A VORBIT DUMNEZEU SI MA TIN DE POALA HAINEI SALE PANA VA IMPLINI CEEA CE A SPUS!
"Căci este o proorocie care ... se apropie de împlinire" (Habacuc 2:3)
Obstacolele nu-ţi pot fura visul fără permisiunea ta. Winston Churchill a mobilizat şi a încurajat Anglia, aflată la un pas de înfrângere cu aceste cuvinte memorabile: "Nu vă daţi niciodată bătuţi! Nu vă daţi niciodată bătuţi! Nu vă daţi niciodată, niciodată, niciodată bătuţi!" Obstacolele sunt inevitabile, renunţarea este opţională! Când umbli în credinţă şi refuzi să renunţi, Dumnezeu îţi garantează că obstacolele nu vor împiedica ca viziunea ta să se împlinească. Deşi au fost robiţi, iudeii au primit puterea de a învinge eforturile egiptenilor de a-i zdrobi. Istoria supravieţuirii şi a succesului lor spune: "cu cât îi asupreau mai mult, cu atât se înmulţeau şi creşteau" (Exod 1:12). Visul lui Pavel de a evangheliza lumea a întâmpinat oprelişti la fiecare cotitură. Fiind stăpân pe situaţie, el a declarat: "Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi" (2 Corinteni 4:8-9). Călătoria lui Iosif spre tron a fost lungă. S-a confruntat cu trădarea, persecuţia şi singurătatea. Visul lui, încă viu şi neabandonat, a fost lăsat în aşteptare timp de mai mulţi ani. Acum, în calitate de prim ministru al Egiptului, răzbunat în ochii criticilor săi, el îşi aminteşte modul extraordinar în care Dumnezeu i l-a împlinit. "Căci, a zis el, Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele" (Genesa 41:52). Iosif a refuzat să-şi abandoneze visul; este ceea ce l-a ţinut în viaţă. El a căutat oportunităţi în obstacole, iar Dumnezeu l-a făcut roditor, nu scutindu-l de întristare, ci promovându-l chiar acolo, "în ţara întristării mele". Obstacolele din calea ta nu-L pot opri pe Dumnezeu; nu lăsa însă ca ele să te oprească pe tine!
ASTEPTAREA CELUI NEPRIHANIT ESTE DOAR BUCURIE ....MA INCRED IN TINE DOAMNE
M-am săturat de noapte, nu neapărat ca şi concept, ci ca realitate. Când am ajus aici iubeam ploile de vară şi lungile zile care se terminau doar într-o uşoară înserare. Nu cunoşteam bezna decât în timpul furtunilor. Atunci parcă tot cerul se închidea şi oraşul părea de cremene. Doar câteva lumini vegheau acea furie a naturii, dar totul era fals, mecanic, artificial. Nu exista motiv să te îndoieşti de lumină, pentru că toată negură se risipea în câteva ceasuri. Adormeai pe lumină şi te trezeai în lumină. Acum am parte de echilibrul verii. Lumina e rară şi o întâlnesc foarte târziu, când dă să apună. Nu ştiu cât voi mai suportă lipsa ploilor de nord. Marea e îngheţată şi nu înţelegi mare lucru din valurile ei. Doar o barcă părăsită şi un pescăruş suficient de nebun care a uitat fugă se străduiesc să păstreze amintirile drumului spre casă.
