Mi-e scump Doamne Numele Tău când urechea mea Îl aude…inima îmi tresare, mă pierd în adâncul maiestăţii Tale şi gândul meu devine petală de slavă la atingerea Ta. Şi cânt… Cântă sufletul meu transformat în flori abia înflorite, flori nemuritoare, flori veşnice…Nu sunt nimic fără Tine. Cerul îmi este dor şi pământul o scârbă. Aşa îmi doresc să Te îmbrăţişez pentru totdeauna, să nu-mi dai drumul niciodată…Dar m-ai destinat să-Ţi întind Mantia de Slavă,să-I aşez faldurile divine printre gropi de noroi, să-i acopar cu ea pe cei ce nu au cunoscut graţia, bunătatea,dragostea Ta… Să împrăştii printre cei muritori Nemurirea, să chem în fiinţă Visul Tău pentru neamuri de oameni.
Să cânte tot pământul Gloria Ta! Tu vrei sa fie “precum în Cer, aşa şi pe pământ…”
Dar cum ar putea ţărâna să Te laude dacă nu cunoaşte frumuseţea atingerii dragostei Tale, dacă ochii de carne nu pot vedea Mâinile găurite de piroane, Fruntea însângerată de spini?…
Cântecul Tau de iubire este cântecul morţii, o Moarte pentru o Viaţă! Şi moartea s-a retras ruşinată, ca să răsune cântecul Vieţii Veşnice pentru totdeauna!
Şi îţi cânt Iubirea între oameni, pentru că Tu Însuţi ai cântat-o sufletului meu împovărat, ca să găsesc libertatea, pacea şi Viaţa. Acum cântăm împreună acelaşi refren, acompaniaţi de orchestre de îngeri proşternaţi la picioarele Scaunului Tău de Domnie, strigând fără încetare: “Sfânt , Sfânt, Sfânt este Domnul! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” Căci, Doamne, glasul Tău m-a ridicat din moarte la viaţă, căci cine aude glasul Lui nu mai poate rămâne acelaşi.Ca o poruncă peste oasele uscate să vină din nou în fiinţă, aşa a născut Viaţa în mine.Trăiesc. Dar nu oricum, El trăieşte în mine. Cânt. Dar nu oricum, El mi-a cântat înainte. Învăţătorul şi ucenicul Său, aşa ne umblăm împreună Isuse…şi eu cânt, cânt, cânt Slava Măreţiei Tale, cu un dor nesfârşit pentru veşnicie, Locul unde nu mă voi opri niciodată din a Te lăuda, Împărate! Trăiască Regele!
Luminița Ciuciumiș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu