Una câte una, zilele trec, lăsând în urmă soarele cu ale sale raze dogoritoare, vântul aprig, fulgii cristalini, ghioceii, pomii înverziţi, ploile mult aşteptate(cu bulbuci :P)... A mai trecut o saptamana. O saptamana, o luna, o frunză călătoare, un destin... A mai trecut un an. A mai trecut o viaţă. E timpul să privim din nou căderea frunzelor. Frunzele ce se desprind de viaţa lor, de ramura lor, pentru a ne colora covorul paşilor... A mai trecut o zi, a mai trecut o saptamana...A mai trecut o adiere. Una câte una, frunzele cădeau din pom. Aşa cum o mamă îşi priveşte copiii care încet, încet se îndepărtează făurindu-şi propria soartă, aşa pomul singuratic urmăreşte căderea propriilor frunze... Când o frunză cade, o bucată din natură se ofileşte. Când o frunză cade, un strop de ploaie se strecoară prin albastrul cerului. Când o frunză cade, natura se pregăteşte de doliu... Când o frunză cade, o viaţă de om se sfârşeşte. Dacă o frunză cade, pot spune că şi eu sunt la fel de trecătoare? Dacă o frunză cade, de ce nu aş fi eu următoarea care se desprinde de propria realitate? A mai trecut o zi. A mai trecut o poveste cu final fericit. A mai trecut un pas pe cărarea prăfuită a destinului. M-am gândit la prieteni, la mine însămi, am dansat în ploaie, am mângâiat un chip bland, chipul tau, şi am plâns împreună cu frunzele... De ce o frunză trebuie să cadă? De ce eu sunt doar o frunză? Oriunde m-aş îndrepta, mă izbesc de mine însămi... Oricât aş încerca să mă îndepărtez de propriul eu, îmi amintesc din nou de mine, poate printr-un gând, poate printr-o dorinţă exprimată printr-un zâmbet, poate prin propria reflexie într-o oglindă oarecare... Dacă ajungi vreodată să-ţi simţi lipsa, e atât de rar... Cu cât încerci mai mult să uiţi de tine, cu atât mai conştient de propria persoană devii. Te gândeşti doar la cei din jur, la binele şi fericirea lor; îţi aminteşti imediat de altruismul tău. Îi ajuţi pe cei săraci; îţi aminteşti imediat de bunătatea ta. Renunţi la ceea ce îţi face plăcere; îţi aminteşti imediat de slăbiciunea ta. Scrii, citeşti, pictezi, dansezi, adormi, te plimbi; îţi aminteşti imediat de propriile sentimente... Te întorci în locul de care aparţii; îţi aminteşti de copilăria cu parfum neschimbat de inocenţă... Îţi aminteşti de tine...şi îţi aminteşti de căderea frunzelor... În sufletul meu câte o frunză cade în fiecare zi... O frunză din sufletul meu cade pentru o privire dispreţuitoare. O frunză din sufletul meu cade pentru o nepăsare. O frunză din sufletul meu cade pentru o minciuna. O frunză din sufletul meu cade pentru durerea prietenului. O frunză din sufletul meu cade pentru o jignire. Şi sufletul se ofileşte... Oare când e primăvara sufletului? Oare când inima reînfloreşte? Cu fiecare zâmbet, cu fiecare îmbrăţişare? Cu fiecare strop de ploaie(cu bulbuci)? Cu fiecare act de bunătate? Cu fiecare amintire din mine despre tine? A mai trecut o oră. A mai trecut un val de amintiri. A mai trecut o aşteptare. O frunză înfloreşte în sufletul meu cu fiecare privire iubitoare. O frunză înfloreşte în sufletul meu cu fiecare zâmbet fugar. O frunză înfloreşte în sufletul meu cu fiecare speranţă. O frunză înfloreşte în sufletul meu cu fiecare gând frumos, curat. O frunză înfloreşte în sufletul meu cu fiecare dorinţă arzătoare. O frunză, aceeaşi frunză, frunza ce se ofileşte şi reînfloreşte în sufletul meu...aceeaşi frunză sunt eu. Aceeaşi frunză gata pentru o nouă călătorie... Aceeaşi frunză ce se leagănă în bătaia vântului neînduplecat... Aceeaşi frunză ce aşteaptă, aşteaptă, şi aşteaptă din nou... până e prea târziu pentru înc-o aşteptare. Şi aceeaşi frunză sunt eu... Aceeaşi frunză voi fi eu... Când mă voi desprinde de realitatea mea, de ramura mea, pentru a colora covorul altor paşi... A mai trecut o clipă. A mai trecut o frunză călătoare...
Numele meu e Fericirea. Te cunosc dintotdeauna. Te cunosc din prima zi în care m-ai căutat cu înflăcărare, fiind gata să te avânţi în braţele mele îmbietoare. Din prima zi în care ai vrut să mă iei de mână şi să continui călătoria împreună cu mine... Erai atât de inocent, atât de necunoscător, atât de credul... Te cunosc de la prima ta victorie, primul triumf şi prima decădere; momentul în care m-ai chemat nerăbdător lângă tine, iar inima ta, clocotind de mândrie şi fericire, mi-a şoptit: "Am reuşit... Am reuşit... Am învins... Împreună am reuşit!... Nu aş fi putut-o face niciodată fără ajutorul tău... Nu, nu aş fi ajuns niciodată pe culmea succesului fără paşii tăi uşori şi siguri, arătându-mi pe unde să calc... O, Fericire, îţi mulţumesc! Mi-ai şoptit cuvintele blânde de care aveam nevoie, asigurându-mă că într-o zi voi ajunge unde sunt astăzi! M-ai purtat pe braţele tale puternice când eram prea slab pentru a mai putea continua de unul singur... Mi-ai promis că vei fi mereu lângă mine, m-ai împins înainte când eram sleit de puteri, mi-ai reamintit din nou şi din nou că încă nu am ajuns acolo unde merit să fiu, că încă nu am ajuns la locul de glorie ce îmi era făgăduit... Îţi mulţumesc, Fericire! Îţi mulţumesc pentru că ai ales să fii alături de mine! O, te rog, te rog, promite-mi că nu mă vei părăsi niciodată!"
Dragul meu prieten, eu te cunosc mai bine decât oricine altcineva. Ştiu toate sentimentele pe care le încearcă inima ta, toate dorinţele şi aspiraţiile tale, şi toate momentele în care ai nevoie disperată de mine... Tu nu mă cunoşti îndeajuns, dar îţi este suficient să ştii că voi fi acolo pentru tine oricând m-ar chema inima ta obosită... Te cunosc de la prima dorinţă de "mai mult", atunci când ochii tăi lacomi nu se mai săturau privind plăcerile şi bunătăţile pe care lumea le avea de oferit. Şi atunci te-ai aflat pentru prima dată la răscruce de drumuri. Drumul din stânga era al meu. Era o cărare largă, accesibilă, arătoasă. Deasupra ei scria cu litere mari şi aurite: "Eu sunt FERICIREA. Urmează-mă şi vei avea TOTUL şi NIMIC: TOT ceea ce te poate bucura, împlini şi satisface; şi NIMIC din ceea ce te poate face să devii un ratat." Drumul din dreapta era mult mai îngust şi inaccesibil, iar indicaţiile erau atât de prăfuite de vreme, încât fu nevoie să sufli praful de pe ele pentru a putea citi al cui era drumul. "Numele meu e fericirea. Eu sunt fericirea autentică. Drumul meu nu oferă plăceri şi zâmbete îmbietoare la fiecare pas, şi nu promite o călătorie uşoară şi plăcută. Din contră, la fiecare cotitură te vei întâlni cu o prăpastie. Dacă nu priveşti cu atenţie în faţa ta clipă de clipă, în următorul moment vei atârna fără nicio speranţă în ghearele morţii. Dar nu-ţi fie teamă... încrede-te în mine şi eu te voi prinde de mână în momentul în care te vei poticni. Drumul meu pare cel mai riscant, dar este cel mai sigur; drumul meu pare cel mai plictisitor, dar este cel mai promiţător. Oamenii care aleg drumul meu sunt cei care ajung împliniţi şi fericiţi, îndrăzneţi şi iubitori, gata pentru o nouă provocare... Alege drumul fericirii!" Acesta a fost primul moment în care ai avut de a face cu cele două feluri de fericire. Una din ele îţi promitea fericire temporară, iar cealaltă - fericire desăvârşită, veşnică! Dar nu, tu nu aveai de unde să ştii... Poate dacă ai mai fi aşteptat câteva clipe, ai fi întâlnit un om căutând drumul de întoarcere al Fericirii. Gustase toate plăcerile oferite de mine, dar sufletul... sufletul îi era gol. Poate dacă l-ai fi văzut, ai fi înţeles şi ai fi ales drumul fericirii adevărate, dar nu... era prea târziu. Aşa că te-ai aventurat pe drumul meu. Ai mers, ai mers, şi ai tot mers, simţindu-te fericit, împlinit, doritor de şi mai mult. Peste puţin timp, însă, drumul se bifurca. Aveai de făcut din nou o alegere. Drumul din stânga continua cu Fericirea pe care eu ţi-o ofeream, iar cel din dreapta era drumul fericirii autentice. Tu nu te-ai oprit deloc din drum. Ai ştiut că acesta e drumul perfect, drumul ce conduce spre împlinire şi satisfacţie... Şi din nou ai început să te desfeţi în plăcerile Fericirii. Prietenii îţi erau alături, duşmanii se dădeau la o parte din calea ta, iar tu...erai împlinit. Acesta a fost momentul în care inima ta mi-a şoptit recunoştinţă... Iar eu te-am îndemnat la mai mult... "O, nu, nu te opri aici, dragul meu prieten. Mai sunt atâtea lucruri de văzut, atâtea plăceri de experimentat... Nu te opri din drum. Mergi înainte, eu sunt alături de tine. Cu mine... eşti în siguranţă. Nu, nu te opri din drum." Rând pe rând, ţi-am făcut cunoştinţă cu prietenele mele, Lăcomia, Bogăţia, Faima, Mândria, Aroganţa, Răzbunarea, Indiferenţa, iar în final cu Împlinirea. Ce îţi puteai dori mai mult? Dar tu nu cunoşteai că dincolo de Fericirea ta trecătoare mai exista un fel de fericire... fericirea reală, pentru care merită să te sacrifici. Fericirea care sădeşte un zâmbet unde a fost stoarsă o lacrimă, fericirea care întinde mâna celui căzut, fericirea care se luptă pentru dreptate, fericirea care trăieşte pentru alţii... Dar, nu, tu trăiai pentru tine şi îţi era de ajuns... Nici când prietenii adevăraţi te-au părăsit, iar cei falşi le-au luat locul, nu ţi-ai dat seama de greşeala ta... Mergeai înainte, precum te învăţasem... Ştiai că voi fi mereu lângă tine, iar asta te bucura nespus... Într-o zi, însă, ai ajuns la o nouă răscruce de drumuri. Acolo, un Om te aştepta. Ochii Lui blânzi te priveau cu tristeţe şi îţi şopteau adevărul... El te-a luat de mână şi ţi-a arătat drumul fericirii: "Dragul meu prieten, aceasta este calea pe care trebuie să o urmezi. Drumurile pe care le-ai ales până acum nu sunt bune. Ele nu te-au învăţat să dăruieşti, să te smereşti, să te încrezi, să iubeşti, să zâmbeşti... Ele nu te-au învăţat ce este fericirea autentică. Ele nu te-au învăţat decât să trăieşti pentru tine... şi pentru clipa de acum, trecătoare... Întoarce-te din drum. Alege calea fericirii. Alege o viaţă smerită, curată, scăldată în sângele iubirii... Eu am fost pe aici înaintea ta. Pe drumul fericirii m-am sacrificat, ducând crucea în spatele meu. Eu am trecut pe aici înaintea ta, pentru a-ţi uşura drumul. Tu nu trebuie decât să mă urmezi... iar eu îţi voi sta alături în fiecare moment dificil, pentru a te sprijini, şi în fiecare moment de triumf, pentru a nu te lăsa să cazi în capcana mândriei... Dragul meu prieten, urmează-mă. Eu M-am sacrificat pentru tine. Pe o cruce de lemn... unde sângele a curs pentru tine... Eu am murit pentru tine, pentru viaţa ta, pentru fericirea ta... Alege acum drumul fericirii..." Acest Om era Cel care te iubea, Cel care Îşi dăruise viaţa din dragoste pentru tine, Cel care avea să îţi fie alături în orice moment al vieţii tale... Dar, nu, nu, cuvintele mele îmbietoare te-au orbit din nou... Şi ai ales din nou drumul Fericirii. Dar tu nu ştiai că drumul meu se va termina curând... şi atunci nu vei rămâne decât tu, singur... Până şi eu, Fericirea, te voi fi părăsit. Dar tu nu ştiai... Şi ai mers mai departe. După un timp, nu mai întâlneai niciun prieten, nu mai zăreai niciun duşman, erai doar tu... în mijlocul pustietăţii. Te-ai oprit pentru a te uita în jurul tău. Cerul se întunecase, soarele dispăruse, nori negri se îngrămădeau pe bolta cerească... şi nimeni nu era lângă tine. Atunci, ai început să tremuri. Frica pusese stăpânire pe tine, pe viaţa ta, pe fiinţa ta. Cu glas moale, m-ai strigat. "Fericire, unde eşti? Unde eşti acum, când am nevoie de tine?! Mi-ai promis că-mi vei fi alături pentru totdeauna! Fericire, unde eşti? Unde eşti?!" Dar eu nu mai eram acolo pentru tine... Eu plecasem în căutarea altor suflete rătăcitoare... Iar tu rămasei singur. Atunci, ai început să Îl cauţi pe Omul ce îţi vorbise la răscruce de drumuri. El era singurul care te putea ajuta... El era singurul care te-ar fi luat de mână... El era singurul care să-ţi alunge teama... Singurul care te iubea cu adevărat... Singurul care nu avea să te înşele... Inima ta tremurătoare îl striga. "Am nevoie de Tine... Te rog, te rog, ajută-mă. Vreau să aleg calea fericirii. Sunt atât de singur... Mi-e atât de frică... Te rog, te rog, ia-mă Tu de mână şi să mergem... Vreau să mă întorc la răscruce de drumuri... Te rog... Vreau să aleg calea fericirii adevărate, fericirea care se sacrifică pentru alţii... Am trăit prea mult pentru mine însumi... Mi-am irosit viaţa... Şi mă simt atât de singur... Iar sufletul mi-e atât de gol! Te rog, Tu, Cel care mă iubeşti, vino aici, alături de mine... Vreau să mă întorc la calea fericirii smerite...!" Omul te-a luat în braţele Lui şi te-a purtat până la răscruce de drumuri. Aveai din nou de ales între Fericire şi fericire. Pe drumul Fericirii urma să fii lăsat singur, fără niciun prieten, fără niciun ajutor, fără nicio scăpare, când furtuna ameninţa să vină. Dar pe drumul fericirii... urma să fii clipă de clipă cu Omul care a murit pentru tine, Omul care te iubeşte, Omul care te învaţă cum să nu-ţi iroseşti viaţa, şi... cum să fii fericit. Cu adevărat fericit. Te afli din nou la răscruce de drumuri. Acum, şi eu sunt aici. Eu şi Isus. De data asta, pe care fericire o vei alege? Vei continua drumul cu mine, Fericirea trecătoare, sau vei merge împreună cu Isus, cu fericirea autentică? Te afli din nou la răscruce de drumuri... Pe cine vei urma?
"Iubirea? Ce-i iubirea? se gândea el. Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o particică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor."
Lev Tolstoi
Când simţi că ai uitat. Când eşti departe de mine. De tine. Şi de tot. Când nu mă vezi. Când nu ai ce să spui. Când nu visezi. Când te îndepărtezi. Când nu te pot găsi. Când nu vrei Nimic. Când eşti gol şi rece. Când te doare. Când nu zâmbeşti. Când te întorci. Când vrei. Când eşti tu. Când eşti aproape. Când zâmbeşti. Când te gândeşti. Când trăieşti.
EU SUNT AICI.
Când cazi. Şi te ridici. Când nu mai vezi. Când vrei ceva ce n-are nume. Când eşti singur. Când taci. Când eşti aproape aproape. Şi-apoi departe.
EU SUNT AICI.
Când nu mai poţi. Când vrei să cânţi. Când eşti în ploaie cu bulbuci. Şi pleci din nou.
Pentru raza care mi-a batut in geam, Pentru clipa care in treacat m-a privit, Pentru ce-am dorit si totusi nu am, Pentru ce n-am cerut si mi-ai daruit, Pentru ziua-n care am strigat spre cer, Pentru fericirea ce-n piept m-a inundat, Pentru clipele divine care vin si pier Pentru zambet de copil in priviri redat,
Iti multumesc, Isuse, cu toata viata mea Si strig multumirea ca m-ai infiat... Imi esti alaturi cand trec prin clipa grea Cand nimeni n-are timp de mangaiat...
Pentru tot ce am, pentru tot ce sunt, Te laud, te slavesc si iti multumesc Caci am gasit in suflet, in loc sfant Graunte de mustar, un dar dumnezeiesc, Stiu ca alaturi vei fi atat cat traiesc...
Iti multumesc in fiecare clipa, in fiecare ceas Si demn vreau sa traiesc timpul ce-a ramas Pana la-ntalnirea cu Tine, Domnul meu Prieten drag, fiu de Dumnezeu...
(o frumoasa poiezie trimisa de buna mea prietena Petruta)
Mariana Soare locuieşte în Bucureşti. Împărtăşeşte cu noi povestea ei de viaţă, impresionantă şi plină de strălucirea lui Dumnezeu. Poate de multe ori cu inima însângerată, zdrobită, sfărmată dar luminată cu seninatate în suflet paşind în viaţă ca o învingătoare. Ea este o încurajare, o binecuvântare şi o inspiraţie pentru cei care o întâlnesc.
1.Mariana ce ne poţi spune despre tine şi famila ta?
Sunt născută în Bucureşti într-o familie modestă din punct de vedere financiar dar care adoră copiii. Sunt cel de-al 3–lea copil al lor. Când mama a rămas însărcinată cu mine îşi doreau foarte mult un băiat pentru că aveau deja două fete. Astfel ca o mare parte din copilăria mea am fost numită “băiatul lui tata” şi am petrecut foarte mult cu tata uitându-mă la meciuri de fotbal, mergând la pescuit…etc, sau chiar în timp ce stăteam la o bere împreună fără să înţeleg atunci că această manifestare este tot o formă de respingere a personalităţii unui copil. Am fost tratată în copilărie ca un om normal poate şi de aceea aveam impresia că într-o dimineaţă s-ar putea să mă trezesc şi să fiu vindecată. Nu îmi puteam imagina că voi rămâne în scaun cu rotile toată viaţa şi că voi depinde în cele mai mici detalii de alţii neputând să îmi împlinesc visele, dorinţele, aşteptările…. M-am simţit iubită în copilărie şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru părinţii mei cărora la naştere, medicii le-au sugerat că ar fi mai bine să mă abandoneze în spital sau la un cămin pentru că oricum voi muri în câteva zile, săptămâni sau luni. Chiar le-a fost sugerată ideea de a fi de accord să mi se administreze o injecţie care “să mă ajute” să nu mă mai chinui şi să îi elibereze şi pe ei de toată această povară a existenţei unui copil invalid şi care va murii curând.
2.Cum a fost viaţa ta până să îl întâlneşti pe Isus? Trăirile tale?
Până la 14 ani am avut cât de cât o copilărie normală… însă la vârsta de 14 ani (chiar de ziua mea de naştere), am aflat că boala mea din punct de vedere medical este irecuperabilă şi că din punctul lor de vedere voi rămâne toată viaţa mea în scaun cu rotile. Această veste m-a dărâmat emoţional pentru că eram o elevă premiantă care avea multe planuri (să devin medic, să mă căsătoresc cu un poliţist, să am 2 copii), şi toate aceste planuri au fost într-o clipă spulberate fapt care m-a împins spre ce-a mai neagră perioadă din viaţa mea. Am trăit într-o depresie profundă, în care “scopul vieţii mele” era să caut o modalitate de a mă sinucide. Şi am încercat în multe feluri :”prin somnifere,am încercat să mă înnec, mi-am tăiat venele m-am pus în stradă în faţa unor maşini… dar Dumnezeu nu a permis acest lucru pentru că avea cu viaţa mea un scop. Eram în acea perioadă plină de ură, eram foarte agresivă, vorbeam şi mă purtam extrem de urât cu toţi cei din jurul meu, îi uram pe cei care erau fericiţi şi mai ales pe Dumnezeu care a permis să mă nasc şi să trăiesc aşa. Această stare a continuat 6 ani până când Lumina Călăuzitoare a Cuvântului Lui Dumnezeu a pătruns în viaţa mea şi a distrus acel întunerec gros care mă împiedica să văd dincolo de ceea ce Dumnezeu avea deja pregatit pentru viaţa mea, destinul pe care El îl hotărâse pentru mine din veşnicie. Nu cred că există predestinare darcred că există o voie a Sa pe care trebuie să o înţelegem, să o căutăm şi să ne dorim să intrăm în ea.
3.Povesteşte-ne despre momentul întoarcerii tale la Isus? Ce a produs El în tine?
După 6 ani de depresie profundă, într-o zi frumoasă de Mai 1996, aproape de zona unde locuim noi a fost ridicat un cort de evanghelizare (singurul de până atunci şi de atunci până acum). Toţi oamenii vorbeau despre acest eveniment, unii de bine alţii de rău. Noi în fiecare seară lăsam geamul deschis şi ascultam ceea ce se auzea din acel loc. Mama mergea foarte des acolo să asculte pe acei oameni iar când venea acasă observăm că se poartă altfel cu mine decât o făcuse până atunci deşi eu eram la fel de agresivă şi de plină de ură. Într-una din zile mi-a propus dacă sunt de accord să fiu vizitată de câţiva tineri care se ocupau cu această lucrare şi am fost de accord. Au venit într-o duminică şi am stat de vorbă poate câteva ore iar ceea ce m-a marcat profund a fost că mi s-a spus că Isus mă iubeşte şi că El ştie durerea mea, şi prin ce trec zilnic. La toate întrebările puse mi se răspunde din Cuvântul lui Dumnezeu şi toate răspunsurile subliniau dragostea imensă a lui Isus care a murit pentru ca eu să fiu fericită. L-a sfârşitul acelei vizite tinerii au zis că se vor retrage şi că vom mai ţine legătura însă eu am fost atât de marcată de ceea ce aflasem încât am început să plâng şi să îi implore să mă ajute să îL cunosc pe Acela care mă iubeşte aşa de mult pentru că pe mine nu mă iubeşte nimeni. S-au întors şi am făcut împreună o rugăciune care mi-a schimbat radical viaţa chiar din aceea clipă şi pe parcursul anilor. Schimbările produse de prezenţa Lui în viaţa mea sunt majore :” am renunţat la dorinţa de a mă sinucide, la agresivitate, la ură, la invidie şi gelozie faţă de oamenii fericiţi din jurul meu, am devenit o persoană activă şi responsabilă şi toate acestea nu le spun ca să mă laud. Sunt conştientă de faptul că mai sunt încă foarte multe domenii în viaţa mea unde am încă nevoie de vindecare şi eliberare, nu am ajuns la desăvârşire dar ştiu că Acela care m-a iubit aşa de mult pe mine Mariana Soare încât şi-a dat viaţa pentru ca eu să fiu mântuită şi fericită, ceea ce a început în mine va duce la bun sfârşit şi îşi va împlini cu mine toate promisiunile făcute pentru că El nu este un Dumnezeu care să îşi ia cuvântul înapoi şi o va face cu oricare dintre aceia care au îndrăzneala să se încreadă pe deplin în El.
4.Povesteşte-ne un pic despre viaţa ta, activităţile tale, slujirea ta din prezent?
Cum am devenit eu dintr-o persoană fără chef de viaţă o persoană foarte activă datorită dragostei Sale şi implicării Lui în viaţa mea? Am început prin a merge în vizită în închisori în calitate de instructor biblic pentru ca astăzi Dumnezeu să păstreze această dorinţă vie în inima mea de a mă implica în vieţile altora prin consiliere fiind în prezent implicată ca şi cursant în şcoala de consiliere Ellel unde deja merg de un an jumate, în fiecare lună 3 zile la Timişoara (cu trenul).
Alt lucru pe care am început să-l experimentez este lupta spirituală reală. Mulţi oameni cu dezabilităţi cred că ei nu sunt chemaţi în lucrarea lui Dumnezeu să lupte pentru împărăţia Lui. La întâlniri de post şi rugăciune ale străjerilor am văzut o parte din chemarea lui Dumnezeu pentru mine de a mă ruga şi mijloci şi de a lua în serios bătălia spirituală existentă.
Deasemenea periodic mă întâlnesc cu un grup de persoane cu dizabilităţi unde discutam despre vindecările pe care Domnul Isus le-a făcut şi despre posibilitatea reală de a le experimenta şi noi astăzi precum şi despre implicarea noastră în slujba lui Dumnezeu cu normă întreagă pentru că El nu priveşte la faţa noastră, la condiţia noastră fizică sau socială ci ne cheamă pe toţi să ne implicăm în lucrarea Lui fiecare după chemarea care i-a fost făcuta de însăşi Stăpânul Universului.
5. Ce înseamnă suferinţa şi Dumnezeu pentru tine? Crezi că au vreo legătură?
În Biblie este scris că am fost chemaţi să suferim însă nu orice suferinţă este în voia lui Dumnezeu. Eu cred că a suferii pentru lărgirea sau înaintarea Împărăţiei lui Dumnezeu în această lume este un mod în care Dumnezeu ne cheamă să suferim, dar a fi bolnav, a fi sărac a suferi poate fi şi o capcană a celui rău care doreşte să ne ţină captivi într-o stare de permanentă suferinţă pentru ca să nu putem experimenta acea viaţă din belşug pe care Domnul Isus ne-o promite atunci când spune “ Eu am venit ca oile să aibă viaţa şi s-o aibă din belşug.” Ioan10:10.
Acum aproximativ 10 ani am trecut printr-o experienţă traumatizantă care m-a marcat profund. În urma unei infecţii renale datorată unor calculi am fost operată de urgenţă şi pentru că aveam doar 35 de kg , corpul meu nu a suportat doza prea mare de anestezic fapt pentru care funcţiile vitale au încetat şi am intrat în moarte clinică. Nu pot spune despre această întâmplare că a fost spre slava lui Dumnezeu. Însă …toate lucrează împreună spre binele celor ce îL iubesc pe Dumnezeu. Şi nici despre orice fel de handicap, boală, durere, traumă….etc. Dacă privim la istorisirea din Biblie despre orbul din naştere “Ioan 9:1-7” expresia…s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu, nu înseamnă că boala lui era spre slava Domnului ci vindecarea care a urmat. Există momente în care Dumnezeupermite să suferim dar nu este voia Lui pentru viaţa noastră a copiilor Lui ci poate fi o consecinţă a păcatelor din viaţa noastră sau un blestem generaţional.
6.Ai fost în Africa de Sud? Ce ai făcut acolo? Ce impact a avut această călătorie asupra ta? Cum ai simţit prezenta lui Dumnezeu acolo?
Da, am fost în Johannesburg capitala Africii de Sud unde am participat timp de 3 săptămâni la HeallingSchool ( şcoala de vindecare ). A fost ce-a mai puternică experienţă spirituală pe care am trăit-o până acum. Am văzut cum Dumnezeu lucrează altfel decât ştiam eu că este posibil. Prezenţa Duhului Sfânt era aşa de reală încât aproape că o puteai percepe fizic. Aveam o teamă sfântă de a nu avea măcar un gând murdar pentru că eram în prezenţa Lui. Am văzut ce înseamnă să îl celebrezi şi să îi aduci laudă ne-ncetat pentru minunile pe care le face zilnic în viaţa noastră. În Johannesburg există un respect deosebit faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrările Lui. De asemenea acest respect se dă şi slujitorilor lui Dumnezeu. Încă din aeroport am experimentat acest lucru când unul dintre oamenii lui Dumnezeu (un pastor), ne-a pus să ne rugăm o oră în limbi sau să îi aducem laudă. Apoi am asistat chiar în aeroport la convertirea câtorva suflete cărora Duhul Sfânt le-a cercetat inima prin propovăduirea Evangheliei de către unul dintre oamenii care făceau parte din echipa care ne-a întâmpinat la aeroport. Au urmat zile în care am studiat în aprofunzime Cuvântul lui Dumnezeu în mai multe forme ( din greacă, ebraică, sau alte traduceri noi), pentru a înţelege mult mai profund esenţa mesajului cuprins în diverse pasaje din Scriptură în care se vorbea despre cine suntem noi în Hristos şi despre faptul că la cruce, Domnul Isus a câştigat pentru noi biruinţa asupra tuturor bolilor, necazurilor, problemelor şi ca în Hristos suntem mai mult decât biruitori asupra oricăror circumstanţe nefavorabile din viaţa noastră. Deasemenea în fiecare zi există un timp în care aveam întâlnire personală cu un pastor care se ruga în mod specific pentru problema noastră de sănătate. În aceste 3 săptămâni am văzut cum Dumnezeu care este un Dumnezeu al imposibilului aduce din nefiinţă în fiinţă la porunca Lui orice mădular lipsa, am început să îmi mişc picioarele mult mai mult, să le simt şi mai mult decât atât am primit un rinichi de la Domnul. Eu care din 2003 sufeream de insuficienţă renală din cauza unei infecţii care mi-a creat multe probleme ani de zile, având şi septicemie imediat după operaţie, acum sunt un om nou. Pot consuma orice fel de băutură cu acid şi orice fel de aliment, ceea ce până la plecarea mea în Africa de Sud nu era posibil deoarece făceam urâte crize renale despre care prietenii mei ştiu foarte mult deoarece au fost martorii multor crize de genul acesta. Însă Slăvit fie Dumnezeu care face minuni căci acum numai am nici un fel de problemă renala. În afară de videcarea mea în Africa de Sud am avut parte de multe experienţe puternice, ochii mei au văzut multe minuni înfăptuindu-se la Cuvântul Lui Dumnezeu şi am înţeles că la Dumnezeu chiar toate lucrurile sunt cu putinţă cum de asemene îi sunt cu putinţă şi aceluia care crede în puterea Sa vindecătoare. Am văzut oameni muribunzi care la Cuvântul Domnului s-au ridicat în capul oaselor ba încă au alergat ceea ce era cu neputinţă dacă nu era intervenţia Sa supranaturală. Toate acestea au contribuit la întărirea mea spirituală mărindu-mi încrederea în puterea şi divinitatea Domnului Isus.
7. Cine sunt oameni care îţi stau alături şi ce ne poţi spune despre ei?
Îmi place să spun şi să cred că am foarte mulţi prieteni nu fără să îi împart însă pe categorii, amici, fraţi, prieteni buni. Pe lângă aceştia există un mic grup de oameni foarte speciali pt mine care au şi o poreclă "Echipă de intervenţie", sau prietenii ologului din Marcu 2:1-12. Oameni foarte speciali pt mine prin care Dumnezeu mă şlefuieşte, mă îmbărbătează, mă iubeşte, mă creşte, mă sfătuieşte şi mă îndruma pe calea Să. Oameni care cred în vindecarea mea şi în chemarea mea la slujire. Oameni care mă tratează că pe un om normal şi nu că pe un invalid. Oameni care ştiu să îmi şteargă lacrimă şi ştiu să mă facă să plâng şi să mă îndrept când greşesc. Am poate fără lipsă de modestie spun, cei mai minunaţi prieteni. Ei mă duc la biserică săptămânal, pe la conferinţe şi tabere, vorbim ore la ţel, mă vizitează. Ce aş putea să îmi doresc mai mult? Dragostea lui Dumnezeu arătată prin ei mă ajută să cresc şi să mă maturizez, să învăţ să lupt şi să numai fiu dependenţa de oameni ci de Dumnezeu. Alături de ei mă simţ iubită şi apreciată, mă simţ folositoare şi puternică, mă simţ specială şi frumoasă. Există o persoană specială în viaţă mea prin care Dumnezeu mă vindecă emoţional, şi nu numai, mă ajută să fiu cerebrală, mă şlefuieşte şi mă modelează ajutându-mă să renunţ la dorinţele E-ului meu, mă ajută să înţeleg ce înseamnă asta. La Dumnezeu toate sunt cu putinţă; Dumnezeu este un Dumnezeu al imposibilului; Totuşi îi vine la timp celui ce ştie să aştepte.” Şi pentru asta îi sunt veşnic recunoscătoare şi mulţumitoare lui Dumnezeu care face toate lucrurile frumoase la vremea lor.
8. Ai planuri de viitor?
Să merg sub călăuzirea Lui având discernământ pentru a şti cum, când, unde să merg. Am în plan să continui şcoală de consiliere Ellel de la Timişoara unde merg de 1 an, şi apoi conferinţele şi şcoală de vindecare prin Cuvântul Lui Dumnezeu şi la care Dumnezeu prin Duhul Sfânt m-a chemat în mod profetic şi foarte personal. Îmi doresc să merg şi în Israel dar la timpul şi momentul hotărât de El. De asemenea am încredinţarea că voi mai merge cu ajutorul lui Dumnezeu încă o dată în Africa de Sud. O altă dorinţă a inimii mele este să mă căsătoresc şi împreună cu soţul meu să îl slujim şi să îl lăudăm prin viaţă noastră pe Dumnezeul cel Atotputernic aşteptându-mi astfel vindecarea completă în trup şi sufletpe care El mi-a promis-o. Până atunci însă nu laş că această dorinţă a inimii mele să mă împiedice să îl slujesc pe Dumnezeu în starea şi condiţia pe care o am în prezent căutând astfel voia Lui în orice împrejurare şi stare emoţională, fizică, sufletească, investind cu înţelepciune acest timp de har în care caut să plac lui Dumnezeu şi nu vre-unui om. Mă rog şi postesc pentru ca Galateni 2:20” să devină un motto al vieţii mele creştine în prezent şi în viitor chiar dacă pt această va fi nevoie de multă zdrobire şi multă renunţare. Îmi doresc să fiu o mărturie vie a dragostei Sale şi toate aceste dorinţe ale inimii mele le-am pus la picioarele Lui şi spun doar atâta. Facă-se doar voia Lui şi totul spre Slavă Lui.
9. Câteva sfaturi pentru tinerii din generaţia noastră; în special pentru cei care sunt în suferinţă şi nu au nici o speranţă?
Dumnezeu m-a invitat prin Cuvântul Său la a-L cunoaşte în mod intim, profund. Această invitaţie este valabilă pentru fiecare dintre noi.
În Luca 4:18 Domnul ne spune :„Duhul Domnului este peste Mine, pentruca M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimes să tămăduiesc pe cei cu inimă zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.” Domnul ne transmite prin cuvintele Sale din Luca 4:18 că El nu a venit că noi să ducem o viaţă plină de suferinţa ci a venit să ne vindece şi să ne elibereze.
Ceea ce mi-a schimbat în mod radical percepţia cu privire la fiinţă lui Dumnezeu şi trăirea mea în intimitatea Lui este înţelegerea caracterului Sau, a frumuseţii Sale care are puterea să ne fascineze şi să ne atragă tot mai mult către El.
Domnul este conştient de luptele prin care trecem în fiecare zi şi mai ales de suferinţa noastră care a venit odată cu căderea în păcat. Asta este şi motivul pentru care a venit pe pământ, să ia suferinţa noastră asupra Lui şi să ne dea speranţa.
Aş vrea să le transmit tinerilor că îi înţeleg şi ştiu ce înseamnă suferinţa atât fizică cât şi emoţională. Dar Domnul mi-a arătat adevărul şi îi încurajez să îl lase să îi cerceteze şi să le arate dacă suferinţa din viaţă lor vine sau nu de la El. Dacă suferinţa lor nu are că urmare roadă Duhului Sfânt "dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blindeta, infrinarea poftelor. (Galateni 5:22-23) ci le aduce frustrare, tristeţe, depresie şi amărăciune atunci această suferinţa este falsăPrin această falsă suferinţa satan vrea să ne îndepărteze de Dumnezeu, să ne facă să credem că Domnul ne vrea răul şi vrea să ducem o viaţă mizerabilă în boală şi sărăcie şi nu trebuie să-l lăsăm să aibă vreun câştig de la noi. Dacă ne aflăm în această situaţie să-l rugăm pe Domnul să ne dea discernământ şi să ne schimbe atitudinea, să nu ne resemnăm ci să-l rugăm pe El să aducă vindecare şi schimbareîn vieţile noastre cu credinţa că El o face pentru că ne iubeşte. Există însă şi o suferinţa veritabilă şi prin care trebuie să trecem toţi, prin care a trecut Domnul Isus, apoi apostolii şi biserică lui Dumnezeu. Apostolul Pavel scrie în 2 Corinteni 12:10 De aceea simţ plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strîmtorări, pentru Hristos; căci cînd sînt slab, atunci sînt tare. Această suferinţa este pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi este menită să ne formeze caracterul, să ne aducă victoria şi bucuria împreună cu Domnul.
Speranţa noastră este în Isus, în faptul că El nu a rămas pe cruce ci a înviat aducându-ne mântuire, vindecare şi eliberare în Numele Sau şi o chemare de a veşti această speranţa. Cu toţii suntem chemaţi la această indiferent de situaţia în care ne aflăm, acesta este scopul pentru care eu trăiesc şi pentru care îi îndemn pe tineri să trăiască o viaţă cu scop.
Depinde doar de noi dacă ne asumăm sau nu responsabilitatea unei trăiri cu sens....
Fie ca fiecare din noi să învăţăm să scriem istorie pentru Dumnezeu cu fiecare respiraţie!!!
"Cum isi va tinea tanarul curata cararea? Indreptandu-se dupa Cuvantul Tau. Te caut din toata inima mea, nu ma lasa sa ma abat de la poruncile Tale. Strang Cuvantul Tau in inima mea ca sa nu pacatuiesc impotriva Ta." (Psalmul 119:9-11) Cuvantul lui Dumnnezeu este dreaptarul invataturii sanatoase. Asa cum trupul nostru are nevoie de mancare sanatoasa pentru a functiona cum trebuie, la fel sufletul nostru are nevoie de "mancare" sanatoasa. Ne simtim atat de slabiti cand trece ziua si n-am mancat nimic si parca nu putem face nimic. Exact asa este in viata spirituala; am experimentat lucrul acesta in viata mea. Atunci cand incercam sa citesc formal si cand treceam ca printr-o carte ma simtem gol.. Fiecare din noi avem parte de ispite si suntem atacati in fiecare zi. Sa nu uitam insa, ca atat timp cat cunoastem Cuvantul, cel rau nu va putea sta impotriva noastra. Pe langa faptul ca trebuie sa cunoastem Cuvantul, este important sa ne rugam neincetat. Cum voi avea inima curata? In versetul 11 spune ca doar strangand Cuvantul Lui in inima. O alta intrebare este: Cum sa strang Cuvantul Lui in inima mea? In primul rand prin citire, apoi meditare (nu o simpla citire, ca pe o carte) si in ultimul rand prin memorare. "Te caut din toata inima mea, nu ma lasa sa ma abat de la poruncile Tale!" Anonim
